RĂZBOIUL DECLARAȚIILOR: „Toată viața lui a fost o slugă” / „Nu are bani să treacă strada”
- Andrei Călin
- 15 aprilie 2015, 15:29
Adrian Mititleu, fost patron la Universitatea Craiova, și Sorin Cârțu, director tehnic la CS „U” Craiova și-au aruncat vorbe grele.
Sorin Cârțu, director tehnic la CS „U” Craiova și Adrian Mititelu, fost patron al Universității Craiova, au ieșit la atac, unul împotriva celuilalt. Subiectul este legat de actuala echipă, care nu are dreptul de a juca în cupele europene. De asemenea, a fost tratată și problema echipei defuncte.
„Este incedibil ce se întâmplă în România şi cu justiţia asta a noastră. Palmaresul e la cel care a dus echipa la Severin, care a închis porţile și care a băgat echipa Craiovei în faliment. Nu se poate aşa ceva. Mititelu nu are bani să treacă strada şi minte lumea că o să facă iar echipă. Vai capul lui", a spus Cârțu la sport.ro.
„Sorin Cârţu este un mare nenorocit și un blătuitor. Toată viaţa lui a fost sluga lui Gigi Neţoiu. El este o nulitate de antrenor, cu cinci retrogradări. Nu am bani acum din cauza lui şi din cauza mafiei de la Bucureşti. Suporterii Universităţii Craiova să nu uite că el s-a aflat în sală atunci când s-a votat excluderea Sţiinţei", a replicat Mititelu, pentru fanatik.ro.