„Anul recuperării memoriei Generalului Nicolae Rădescu”
- Adam Popescu
- 31 martie 2015, 00:00
Generalul Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru al unui guvern român liber înainte de instaurarea regimului comunist în România, a fost comemorat, ieri, la Cimitirul Bellu din Capitală.
Ceremonia a fost organizată de fostul preşedinte Emil Constantinescu, în numele Fundaţiei Române pentru Democraţie, în colaborare cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România şi Asociaţia „General Nicolae Rădescu”. În cuvântul său, fostul șef de stat a elogiat personalitatea generalului Rădescu: „A fost erou al Războiului de întregire a neamului, apărător al demnității Armatei Române în fața Reich-ului nazist, oponent al înaintării trupelor române dincolo de linia Nistrului în cel de-al Doilea Război Mondial, susţinător în colaborare cu Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu al încheierii armistiţiului cu SUA şi Marea Britanie, şef al Statului Major al Armatei Române din 14 octombrie 1944 în timpul luptelor duse de Armata Română alături de forţele aliate pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial”.
Președintele Constantinescu a propus ca anul 2015 să fie declarat „Anul recuperării memoriei generalului Rădescu”. Prof. dr. Alexandru Şerbănescu a evocat momente din tinereţea sa, alături de unchiul său, şi detalii privind repatrierea din SUA (2001) a osemintelor generalului Rădescu în timpul mandatului preşedintelui Constantinescu. Generalul s-a născut pe 30 martie 1874, la Călimănești, și a decedat pe 16 mai 1953, la New York.