Declaraţia de interese o dă de gol pe Alina Gorghiu: Liderul PNL deține 50% din firma de avocatură menționată de Șova în Senat
- Departamentul Politic
- 26 martie 2015, 13:56
Declaraţia de interese o dă de gol pe Alina Gorghiu. Copreşedintele PNL a negat că ar fi reprezentat Electrica în procesul cu complexul energetic Turceni, aşa cum susţinea Dan Şova, informează B1 TV.
Cu toate acestea, în declaraţia postată pe site-ul Camerei deputaţilor, liderul liberal recunoaşte că deţine 50% din SCA Gorghiu, Pop și asociații. Adică exact firma invocată ieri de Şova. Senatorul PSD Dan Şova a susţinut în plen că unul din contractele de asistenţă juridică ale firmei în care era asociat a a vizat recuperarea unei creanţe de 48 de milioane de lei a Complextului Turceni de la Electrica, companie reprezentată de casa de avocatură a copreşedintelui PNL.
”Unul din trei contracte a vizat recuperare de creanțe de 48 milioane RON de la Turceni de la Electrica. E greu șă cred că Gorghiu nu își aduce aminte că în această tranzacție între Tucerceni și Electrica nu a fost nimic ilegal”, a spus Șova în plenul Senatului.
Alina Gorghiu a reacţionat vehement la afirmaţiile lui Şova. Copreşedintele PNL a transmis într-un comunicat de presă că nu mai face parte din nicio firmă de avocatură din anul 2007 şi că nu a avut nicio legătură cu cei de la Electrica. Cu toate acestea, Gorghiu este contrazisă de propria sa declaraţie de interese postată de site-ul Camerei deputaţilor. În document se arată că liderul PNL deţine 50% din cabinetul de avocatură SCA Gorghiu, Pop și asociații.