Dezbaterea despre livrarea de armament letal armatei ucrainene a luat o mică pauză, la adăpostul armistițiului fragil încheiat la Minsk.
Susținut virulent de opoziția republicană de la Washington, aprobată tacit de oameni din anturajul președintelui democrat Barack Obama, scenariul sus-amintit rămâne una din opțiunile pe care Occidentul le are la dispoziție pentru a contracara agresiunea rusă din Ucraina, în ciuda păcii iluzorii din estul ucrainean răzvrătit.
Împotriva livrărilor de arme în Ucraina s-au pronunţat, cum era de așteptat, majoritatea politicienilor europeni. Astfel, şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier a declarat că livrarea de arme în Ucraina este o măsură foarte riscantă şi contraproductivă de ieşire din criză. De asemenea, ministrul Apărării al Marii Britanii, Michael Fallon, este de părere că livrările de arme către Kiev ar putea duce la o escaladare a conflictului din Donbas.
Dar escaladarea s-a produs deja. Peste 6.000 de oameni au murit deja într-un conflict provocat de incapacitatea Rusiei de a se ridica la nivelul artificial de mare putere și de a-și aranja interesele la masa tratativelor. Moscova are deja peste 10.000 de soldați inflitrați în estul Ucrainei iar Peninsula Crimeea a fost smulsă Ucrainei cu forța. Granița dintre Ucraina și Rusia, de-a lungul sectorului controlat de separatiști, rămâne sub controlul acestora din urmă. La adăpostul armistițiului înșelător, trupele insurgente își consolidează pozițiile. Cine crede că Rusia nu urmărește în continuare dobândirea culoarului terestru spre Crimeea prin cucerirea orașului-port Mariopol este fie naiv, fie orb. Tot ceea ce va urma de acum înainte, din perspectiva diplomației, va fi un șir de concesii făcute Rusiei. Moscova nu mai dă niciun pas înapoi, ci va păși arogant înainte.
Ne puteți urmări și pe Google News
Mai nou, senatorul John McCain vorbește despre riscul unui atac lansat dinspre Transnistria de către „pacificatorii ruși” înspre Odesa, principalul port ucrainean. Odată cucerite cele două puncte strategice, Rusia are acces direct la o nouă graniță cu o țară membră NATO – România (după Norvegia, Estonia, Letonia, Polonia – prin enclava Kaliningrad - și de ce nu Turcia, prin intermediul Armeniei, unde are bază militară).
Mai trebuie subliniat un lucru: tocmai teama că SUA vor livra arme defensive Ucrainei (iar discuția la Washington ajunsese până foarte aproape de o decizie în acest sens) a pacificat în final, chiar și temporar, estul Ucrainei. Astfel se explică, în acest context tensionat, vizita-fulger a cancelarului german Angela Merkel și a președintelui francez Francois Hollande la Moscova. Vladimir Putin a ajucat cartea diplomatului și a acceptat mâna întinsă de Berlin și Paris înainte de a risca să treacă la un nivel superior al jocului pe care nu mai avea nicio garanție că îl controlează.
Între a plimba bombardiere și avioane de vânătoare la limita spațiului aerian al NATO și a înfrunta armament modern occidental, cu instructaj oferit de specialiști americani, e o diferență uriașă, la fel de mare precum cea dintre vorbele și faptele Kremlinului. Iar Vladimir Putin știe acest lucru foarte bine. În spatele discursului belicos, îmbâcsit de mesaje propagandistice, se ascunde o luptă disperată pentru putere în care „țarul” trebuie să țină cont de multe aspecte, nu doar de vanitatea sa de reîntregitor al Uniunii Sovietice.
Sunt convins că dezbaterea pe această temă va reizbucni în curând. Sufocată de interese divergente, Uniunea Europeană, cel mai probabil, nu va conveni asupra extinderii sancțiunilor economice, așa cum au avertizat unii diplomați. Sub umbrela NATO, unele capitale europene își permit luxul de a se pune de-a cumezișul unei soluții unanime în cea mai gavă criză de securitate de la încheierea Războiului Rece. În Est, România și Polonia, alături de Țările Baltice, rămân vocile cele mai puternice în corul de ezitanți care cred naiv că interesele economice pe termen scurt primează în fața unei securități regionale pe termen lung.
Da, decizia de înarmare a Ucrainei înseamnă război. La fel ca cel acum în derulare în estul Ucrainei și care se poate extinde în orice moment. Dacă acesta este prețul care trebuie plătit pentru oprirea unui stat agresor, atunci istoria va consemna acest moment de cotitură în evoluția Europei, așa cum au fost multe altele. Diplomația își are rolul său, dar trebuie să producă efecte credibile, mai ales într-o criză majoră. În acest moment mai sunt două opțiuni clare în discuție: extinderea și, mai ales, înăsprirea sancțiunilor economice, care să îl sufoce financiar pe Vladimir Putin, sau opoziția armată. Restul e diplomație!
Recomandările noastre
16:18 - OMV Petrom pleacă din Georgia
