Postul de deputat al lui Gheorghe Neţoiu se vacantează miercuri
- Andreea Udrea, consultant politic
- 16 martie 2015, 15:36
Camera Deputaţilor va vota, miercuri, vacantarea postului de deputat al lui Gheorghe Neţoiu, condamnat la închisoare cu executare din 2013, a anunţat, secretarul Camerei Marcel Ciolacu, precizând că Biroul Permanent a primit informarea din partea ICCJ privind condamnarea acestuia.
"A venit un răspuns de la doamna judecător Mirela Sorina Popescu cu privire la fostul deputat Gheorghe Nețoiu şi până miercuri are termen Comisia juridciă să întocmească raportul şi proiectul de hotărâre de vacantare a postului dânsului", a spus Ciolacu, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, citat de Mediafax.
El a spus că nu a fost dată nicio explicaţie în privinţa întârzierii cu care a venit comunicarea privind condamnarea lui Gheorghe Neţoiu.
"Nu am primit nicio explicaţie. În 20.05.2013 s-a luat hotârârea definitivă, nu s-a trimis decizia, iar acum, la solicitarea preşedintelui, domnului Zgonea, a venit răspunsul", a explicat Ciolacu.