90% dintre părinți au cerut în scris ora de religie pentru copiii lor.
După vehemența campaniilor duse în toată presa împotriva orei de religie, liniștea care s-a lăsat de-odată pe subiect și, mai mult, pitirea știrii undeva jos, jos de tot în ordinul de zi al războinicilor media, pare ciudată. Dacă, să zicem, abia jumătate dintre părinți ar fi făcut cerere pentru ora de religie, ia imaginați-vă ce delir ar fi fost în presă, ce potop de înțelepți-explicatori, ce avalanșă de cetepism, cu ce urale ar fi fost întîmpinată dezrobirea poporului și ce șuturi ar fi încasat Biserica obscurantistă ! Așa, cînd după atîta osteneală atee răspunsul societății telespectatoare este acesta : 90% pentru ora de religie, ce să mai zici? Mai bine taci și revii la domeniile predilecte de expertiză: Udrea și Ponta și Băsescu, la Microsoft și la DNA, la cine ce mai combină prin PSD și PNL. E clar, o chestiune extrem de importantă și de profundă a societății a fost ratată de cei care se cred păzitorii conștiinței și sufletului ei. Pur și simplu, mai toți jurnaliștii vedetă care s-au pronunțat ferm nu au putut înțelege prea bine ce e, de fapt, cu chestia asta zisă ”ora de religie”. Au dat-o de gard și acum o lasă baltă.
Așa cum e bine că există o societate civilă bine distanțată de politic, e cel puțin la fel de bine că lumea românească produce idei, opinii și credințe în afara influenței presei. Rar mi-a fost dat să văd întreaga presă românescă unită sub același stindard. Iluzia progresistă plus ignoranța deceniilor comuniste au reușit să creeze numitorul comun al unei prese care, altfel, este cît se poate de divizată. Și acest numitor comun este atacul la religie. Răspunsul publicului țintă, cu adevărat luat la țintă de o propagandă atee feroce, a fost, însă, extrem de puternică: 90% dintre cei vizați s-au poziționat împotriva a 90% dintre jurnaliștii care s-au pronunțat, în editoriale ori în alt gen, pe subiect. E un divorț cam brutal, nu vi se pare?
Nu-mi pasă ce vor face militanții atei mai departe. O vor ține pe-a lor, probabil. Vor continua să asedieze Biserica, vor continua să calomnieze credința, vor continua să se creadă buricul luminos și omniscient al pămîntului într-o lume de troglodiți cufundați în obscurantism. Îmi pasă, însă, de ceea ce vor face profesorii de religie, autorii manualelor de religie, bisericile toate cu încrederea extraordinară pe care le-au arătat-o părinții elevilor din România. Și mă grăbesc să spun că văd, imediat, un pericol: Biserica poate să spună acum că totul e bine, că nu există motiv de îngrijorare, că manifestările ei sînt dincolo de reproș. Ar fi o eroare strategică cu efecte negative pe termen lung. Cred că tocmai această imensă victorie a spiritului religios așează pe umerii Bisericii o imensă responsabilitate. Sper să știe să o poarte.
Dar, ca tot ce e românesc, și povestea asta are o latură amuzantă. Au apărut deja ”experții în comunicare” care spun că BOR a dus o campanie de PR excepțională, de mare subtilitate și de colosal impact. Și dă-i și comentează... După opinia mea, situația este perfect similară cu cea din noiembrie 2014. Așa cum victoria lui Iohannis nu are nici o legătură cu campania lui electorală (ba aș zice chiar că victoria lui Iohannis s-a înregistrat în ciuda propriei campanii, care a fost lamentabilă!) și victoria de acum a cauzei ”pro ora de religie” nu are mare legătură cu vreo campanie. Sigur, meritul părinților organizați în Asociație este major. Efortul lor merită mulțumiri calde. Și priceperea cu care o mare agenție de pe piața românească a făcut clipurile este demnă de aplaudat. Cu atît mai mult cu cît știu bine că omul din fruntea ei se nevoiește sincer și discret pentru a fi un bun creștin. Dar, să spui că 90% a fost un rezultat obținut ca urmare a unei campanii anumite, coerente și susținute este, iarăși, o prostioară de talk-show. Opinia mea este că 90% reflectă exact procentul bunei experiențe a oamenilor (părinți și elevi) cu ora de religie. Procent consolidat cînd toți aceștia au putut vedea la televizor că li se arăta exact inversul adevărului pe care ei îl trăiau. Ca de obicei, presa a transmis cu voluptate doar ratări: profesori prost pregătiți care spun prostii la ora de religie, cazuri de catehizare aberante, copii năuciți de inadecvarea unor dascăli eșuați. Și niciodată nu a vorbit despre celelalte situații, cu mult mai numeroase, în care profesorii de religie, dimpreună cu materia lor, sînt apreciați și plăcuți de elevi și de ceilalți profesori din cancelarie. În ceea ce mă privește, vorbind în jur cu diverși oameni care au copii la școală, constat că 90% dintre ei mărturisesc mai degrabă experiențe pozitive decît negative, în vreme ce presa manipulează arătînd 90% experinețe negative. În această chestiune, din cîte se vede, televizorul e un fel de oglindă curbată care reprezintă o imagine răsturnată și micșorată: 90% din televizor este doar 10% în realitate.
Recomandările noastre
