REVOLTĂTOR. Două copile de clasa a IV-a la o şcoală din Mehedinţi au căzut în WC după ce podeaua s-a prăbuşit
- Silvana Chiujdea
- 27 februarie 2015, 18:36
Două eleve din clasa a IV-a la o şcoala din localitatea Poroina Mare, judeţul Mehedinţi, au căzut în toaleta aflată în curtea şcolii, la 40 de metri de sala de clasă, în urma prăbuşirii podelei acesteia şi a unui zid.
Una dintre fetiţe a ieşit singură la suprafaţă, iar cealaltă a fost ajutată de unul din cadrele didactice care a auzit ţipetele.
„A venit la toaletă cu încă o colegă şi s-a rupt efectiv placă cu ele, care era fisurată de foarte mult timp şi nu a observat nimeni lucrul acesta. S-a rupt şi ele au picat jos, în toaletă. De frică una dintre ele s-a căţărat singură pe pragul de la uşa de la toaletă şi a ieşit afară şi a anunţat omul de serviciu şi pe domnişoară educatoare. Au alergat şi au scos-o din toaletă şi pe fiica mea”, spune Tudoriţa Claudia Gheorghiţă, mama uneia din eleve, pentru informatiadeseverin.ro.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, Roxana Theodorescu, a declarat pentru Agerpres, că poliţiştii efectuează cercetări cu privire la cauzele care au provocat incidentul.
"Fetiţele sunt în afara oricărui pericol. Ele au fost salvate la timp şi nu a mai fost nevoie de intervenţia medicilor de la Ambulanţă", a precizat Theodorescu.
Conducerea şcolii a solicitat primăriei comunei Poroina Mare, la insistenţele familiilor revoltate ale celor două eleve, să ia măsuri urgente de execuţie a unei noi toalete şi închiderea celei care a pus în pericol vieţile acestora.
La finalizarea anchetei desfăşurate de către poliţişti, sub coordonarea unui procuror de pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare, în cauză se va întocmit dosar penal conducerii şcolii, aceasta fiind acuzată de neglijenţă în serviciu, a mai menţionat sursa citată.