Un apropiat al magnatului a vorbit pentru EVZ despre perioada agitată pe care o trăiește fostul patron al Rapidului în Penitenciarul Rahova, dar și despre modul în care-și ordonează imperiul financiar.
Judecătoria Sectorului 5 a respins ieri cererea lui George Copos de eliberare condiționată. Acesta este condamnat la patru ani de detenție, în „Dosarul Transferurilor” și „Loteria I”. Milionarul așteaptă acum soluționarea recursului de la Tribunalul București, pentru a vedea dacă va fi eliberat.
Reamintim că oficialii de la Penitenciarului Rahova au aprobat eliberarea condiționată a lui Copos, care are peste 60 de ani (împlinește 62 în martie), a efectuat o treime din pedeapsă, a redactat o lucrare științifică și a adunat mai multe zile de muncă.
Un prieten al ex-rapidistului a vorbit pentru EVZ despre ultimul an trăit de Copos în detenție. La început, fostul patron de la Rapid a trăit un șoc.
„A fost șocat”
„Câteva zile nu a știut ce se întâmplă. Nu vorbea cu nimeni, nu comunica, nu mânca. A fost șocat, pentru că nu a crezut că poate ajunge în închisoare. S-a adunat cu greu. Le-a spus membrilor familiei să nu vină să-l viziteze, pentru că nu vrea să plângă și să-i vadă și pe ei cum suferă”, ne-a spus amicul lui Copos.
Omul de afaceri s-a atașat de Gică Popescu, fostul său coleg de celulă, transferat între timp, alături de Meme Stoica, la Jilava.
„George a ținut mereu la Gică și o situație ca asta te apropie om de om. Copos s-a mai pus pe picioare, odată cu trecerea timpului. Și-a dat seama că nu poate lăsa afacerile vraiște. Alexandra, fata lui, s-a mutat în țară, împreună cu soțul ei. Amândoi conduc afacerile. Ea are grijă de lanțul de hoteluri, iar ginerele lui George gestionează fabrica de motoare electrice de la Pitești. Cristiana, soția, se ocupă de cofetăriile Ana. E în relații normale cu George. Culmea, de când e în închisoare, afacerile lui Copos prosperă. Nu a concediat oameni, în ciuda situației grele.”
Sursa, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a dezvăluit că afaceristul rămâne la butoane: „
Dimineața face conferință la telefon cu familia și cu angajații. Le explică tot ce trebuie făcut. Așa își folosește minutele la care are dreptul. Dacă iese din închisoare, Copos se duce la muncă a doua zi”.
„Nu se va mai întoarce la Rapid”
Pe de altă parte, Copos duce dorul echipei Rapid. „Nu se va mai întoarce la Rapid niciodată. Îi e frică, după tot ce a pățit, dar va fi legat sentimental de club. A făcut mult bine clubului, a făcut și rele, dar per total, cea mai bună perioadă din istoria rapidiștilor se leagă de el. Păcat că nu a știut să păstreze legendele rapidiste pe lângă el. S-a înconjurat de oameni care l-au furat”, conchide sursa.