Primarii TRASEIȘTI rămân cu mandatele. VEZI ce decizie au luat deputații juriști

Primarii TRASEIȘTI rămân cu mandatele. VEZI ce decizie au luat deputații juriști

Deputaţii jurişti au respins, marţi, cu majoritate de voturi, amendamentele depuse de PNL la Legea de respingere a OUG 55 privind migraţia aleşilor locali, care prevedeau ca aleşii locali care au trecut de la un partid la altul să-şi piardă mandatul, informează mediafax.ro.

În condiţiile în care aceste amendamente nu au fost agreate, Legea de respingere a OUG 55 va avea, cel mai probabil, un singur articol, unic, de respingere a ordonanţei, fără a vorbi şi despre efectele ordonanţei, aşa cum a solicitat Curtea Constituţională.

"Cum rămâne cu efectele? Avem un articol unic în care spunem că respingem OUG 55, dar decizia Curţii spune că trebuie să reglementăm efecte", a spus Gabriel Andronache, deputat PNL.

"Efectul, dacă mă întrebaţi pe mine, juridic, este exact că nimeni nu va mai putea vreodată să dea o asemenea ordonanţă, pentru că ea a fost declarată neconstituţională", i-a răspuns preşedintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă.

El a arătat că "această poveste tristă" nu se va mai putea repeta.

"Deci povestea aceasta tristă, din punct de vedere politic, nu va mai putea fi repetată şi cred că este efectul cel mai important, pentru că odată declarată neconstituţională, nu ordonanţa, ca procedură, ci fondul ordonanţei, nu va putea fi repetat nici prin ordonanţă, nici prin alt act normativ, chiar şi atunci când vorbim de legi. Este opinia mea”, a spus Ciucă.

Totodată, deputaţii jurişti au respins amendamentul adoptat de Comisia de administraţie prin care se interzicea Guvernului posibilitatea de a emite OUG ale căror efecte pot încălca principiile constituţionale ale statului de drept şi deciziile Curţii Constituţionale.

"Este o aberaţie juridică, să-l respingem pentru blazonul Comisiei juridice", a solicitat Ciucă.

Comisia Juridică urmează să se întâlnească, în cursul zilei de marţi, cu Comisia de Administraţie, pentru a se pune de acord cu privire la acest amendament, tot atunci urmând a se da şi votul final pe raportul la Legea de respingere a OUG