Municipalitatea va trebui să scoată din vistierie 10 milioane de euro ca să poată lărgi Șoseaua Fabrica de Glucoză, poarta de pe A3 spre București.
O parte din aleșii generali ai Capitalei nu văd cu ochi buni despăgubirile. „Când cineva trebuie să încaseze mulți bani, ne trezim că fie se duc către clienții politici, fie către Tanți Virginica”, a spus Silviu Văduva, consilier general. Dintre proprietarii despăgubiţi, cei mai mulţi bani îi vor primi avocata Tanți Virginica Dumitrescu și Adrian Ciorobea, care dețin 17 terenuri, cu o suprafață totală de 8.047 de metri pătrați. Ceilalți 7.000 de metri pătrați care vor fi expropriați sunt deținuți de 14 proprietari. Numele Virginicăi Dumitrescu a fost legat de preluarea Palatului Ghica, dar şi de „bătălia” pentru terenul monumentului Moara lui Assan. Tot despre ea s-a scris în contextul demolări unui imobil monument de pe Şoseaua Kiseleff. Lărgirea Fabriii de Glucoză va fi gata în 2016, când vor fi construiți ultimii 3 kilometri din autostrada București - Ploiești.