Sondaj EVZ despre criza francului elvețian

Sondaj EVZ despre criza francului elvețian

Sondajul „Evenimentului zilei” de săptămâna trecută a fost dedicat crizei francului elvețian. La întrebările jurnaliștilor EVZ au răspuns 2.322 cititori.

 Două treimi dintre respondenți sunt de părere că statul ar trebui să intervină pentru a rezolva problemele celor care au luat credite în franci elvețieni, în timp ce 32,7% susțin contrariul. 1,7 % au evitat un răspuns tranșant.

Criza francului elvețian i-a făcut pe mulți, 83%, să declare că nu vor mai lua vreodată un credit în valută. 13,4% vor face acest lucru și pe viitor, în timp ce 3,7% au refuzat sau n-au știut să răspundă.

48,2% dintre cititorii EVZ cred că, dacă statul i-ar ajuta financiar pe cei cu credite în franci elvețieni, am avea de-a face cu o discriminare a celorlați români. În proporție aproape egală, 47,8%, cititorii au susținut contrariul, semn că sunt foarte înțelegători. 4% nu au știut sau n-au vrut să răspundă la această întrebare .

Majoritatea covârșitoare a respondenților la sondajul EVZ consideră că băncile ar trebui să fie deschise la negocieri cu clienții care au credite în franci elvețieni. Doar 3,6% au susținut contrariul, în timp ce 0,9% au preferat să nu răspundă sau au declarat că nu știu.

Banca Națională a României (BNR) este făcută responsabilă de 80,1% dintre cei chestionați pentru faptul că nu a impus reguli mai stricte pentru acordarea unor astfel de credite. Doar 17,9% dintre respondenți au luat apărarea BNR, în timp ce 1,9% au preferat să nu-și dea cu părerea sau au precizat că nu știu răspunsul la întrebare.

Ne puteți urmări și pe Google News