Îi vezi la defilare, la 1 Decembrie, și când le auzi motoarele ți se face pielea de găină. Sunt deliciul oricărei parade militare. Puțini știu, însă, cum e să te coci vara în cochilia cu blindaj de peste 30 de centimetri și cum te simți când un elicopter anti-tanc te-a luat la țintă. El Alamein, Kursk, Stalingrad, Valea Lacrimilor! Bătălii de legendă...

La băgat, pe trapa cu un diametru prin care greu s-ar strecura şi o balerină, a fost cum a fost. La ieșire mi-a fost teamă că o să fie nevoie de flex și aparat de sudură, să ies afară. Clar, nu e o meserie pentru grași și claustrofobi. Vara, când sunt 40 de grade şi motorul funcționează, poți face omletă direct pe turelă. Iarna, la minus 35, când pui palma pe blindaj îți rămâne pielea acolo. Uruitul trece de casca antifonată și, de te nimereşti pe lângă el la o tragere, e suficient un singur foc să comunici pe muțeşte tot restul zilei. Monstrul are grația unui dansator. Face piruete, fuge când în spate, când în față și se oprește brusc, la jumătate de metru de cel care, prin semne, îl dirijează pe mecanicul ascuns în burta balaurului de oțel. Înăuntru e o mățăraie de cabluri, leviere, țevi, manete și tot felul de agregate. Dacă nu ești atent, te umpli de vânătăi. Doar casca te ferește de cucuie. Spațiul e așa de strâmt și te solicită ca pe un contorsionist. Când ambalează toți cei 860 CP parcă ai sub fund o uzină. Pe pământ m-am simțit ca un fulg cu toate cele 110 kile din „dotare”. Tocmai „m-am dat” cu TR-85 M1 „Bizon”, cel mai modern tanc al nostru, 100% românesc.

De vorbă cu „Tata tancurilor”

„Aici e adrenalina! Să stăpâneşti 50 de tone şi să-i simți puterea...”, mângâie plutonierul adjutant Marian Rusu, afectuos, ca pe blănița unei pisici, blindajul de 32 de centimetri. Are 47 de ani și, în ultimii 27, a tot desfăcut și pus la loc tancuri. Jucăriile sale. Tanchiştii de la Centrul de Instruire pentru Tancuri şi Auto „Pandele Predescu”, din cadrul Şcolii de Aplicație pentru Unități de Luptă „Mihai Viteazul” Piteşti, l-au poreclit „Tata tancurilor”. Când dai noroc cu el îi simți palmele ca pe un şmirghel. La vederea mâinilor sale o manichiuristă și-ar lua lumea în cap. „Tehnica e bună, e competitivă, am tras cu el la minus 35 de grade! Puține tancuri pot! La botezul focului, dacă auzi cum trage, nu-ți doreşti să intri. Înăuntru, e ca un foc de puşcă!”, e mândru „Tatăl tancurilor”. Ofițerii unității îl privesc admirativ: „De-i arăți un șurub sau o piuliță știe exact de unde e!”, îl laudă colonelul Aurel Neagu, unul dintre instructorii şcolii. Pe cât de dur pare nea Mihai, pe atât e de timid. Roşeşte când mărturiseşte: „Nu știu să fac altceva… Când oi ieși la pensie, vin tot aici, să repar tancuri!”. Apoi, se urcă din nou pe tanc şi dispare în burta lui. Tocmai avea ceva de meşterit.

Istoria tancurilor noastre și tancul românesc care nu există

Armata Română a primit primele tancuri în 1919, niște căzături franțuzești fabricate de Renault. În al Doilea Război Mondial, tanchiștii noștri au luptat și pe niște tancuri cehoslovace produse de Skoda. Iar după război, până în anii ’80, înzestrarea a fost exclusiv cu tancuri sovietice, începând cu celebrul, dar anticul T-34, până la T-72, ultimul o bijuterie a tehnicii, ce putea merge și cu benzină și cu motorină și care avea cinci viteze înainte și două pentru marșarier. Pentru că rușii nu au mai furnizat piese de schimb, acestea au trecut la „parcul rece”, în conservare, ori s-au casat. Abia la mijlocul anilor ’80 s-a început producția primelor tancuri românești, firește cu tehnologie tot sovietică, la acea dată. La sfârșitul anilor 2000 s-a sistat, din păcate, producția lor, dar cel mai modern este TR-85 M1. Numărul tancurilor românești sau străine din înzestrarea Armatei, în serviciu sau conservate, nu este public. Un lucru mai puțin cunoscut este că specialiștii noștri au reușit să fabrice și un tanc superior „Bizonului”, numit TR-125 sau P125. Tancul, cu un tun de 125 mm, față de 100, cât sunt pe celelalte, și cu un echipaj de doar trei membri, față de patru, s-a produs în șapte exemplare. Două au fost distruse deliberat în probe, iar cinci mai sunt încă funcționale, din care unul este la Pitești. „Din păcate, deși apt-combatant, nu poate fi folosit întrucât nu există piese de schimb pentru el și nici muniție. „Practic, nici nu e pe inventar...”, neau spus ofițerii tanchiști.

Un tanc care stă e un tanc mort

Tanchiștii spun că vechile T-55 ar trebui înlocuite, dar că Uzina Mecanică București unde s-au făcut TR-urile noastre până în anii 2000 nu mai produce blindate pentru noi. „S-a restrâns producția, axându- se pe reparații și modernizări”, dă din umeri colonelul Aurel Neagu. Comandantul unității, col Marin Tudorache, îl aprobă: „Un Leopard costă în jur de 700.000 de euro, iar TR-ul - doar 200.000!”. Dar, una peste alta, oricât de invincibile ar părea, tancurile au și ele vulnerabilitățile lor. Temerea cea mai mare a unui tanchist este să nu se rupă șenila. „Un tanc care stă este un tanc mort! Ai pierdut unul dintre cele trei avantaje: mobilitatea, puterea de foc și protecția. Iar cele mai mar pericole vin din parte elicopterele anti-blindate Apache, KA-52 (Kamov) și Tiger – din proiectul internațional Eurocopter” - din care fac parte și rușii, spun specialiștii noștri.

Leopardul nemțesc, cel mai bun tanc din lume

La întrebarea care este cel mai bun tanc din lume, din prezent sau din ultimul secol, colonelul Marin Tudorică, comandantul tanchiștilor piteșteni, se trage de mustață: „Grea întrebare... Din punctul meu de vedere, cel mai bun din toate timpurile ar fi Leopard, tanc german de la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial. Dar să nu uităm că tancul care a asigurat succesul în război a fost tancul rusesc T 34. Acum, cel mai bun ar fi tot cele din gama Leopard. Dar şi TR-85 M1 al nostru este bine realizat”, e naționalist colonelul de tancuri. Dar câte din acestea are Armata în dotare? „Cam «circa şi ceva»!”, zâmbeşte hâtru lt.col. Viorel Olteanu, şeful structurii de securitate a unității unde se şcolesc specialiştii noştri în blindate. Se lasă de înțeles că numărul nu este tocmai public. Dar ce se admite este că, acum, avem cinci batalioane de tancuri dizlocate în toate provinciile istorice. La Turda şi Basarabi avem trei batalioane de tancuri ruseşti T 55 şi la Bacău şi Galați două batalioane de TR-85. Compunerea lor este variabilă. Un batalion, poate avea de la trei la cinci companii, care au în componență plutoane de la trei la cinci tancuri. Unde mai punem blindatele aflate, în conservare, la parcul rece.

Filmele cu tanchiști sunt pentru civili

Băieții, când sunt mici, la întrebarea ce vor să se facă atunci când vor fi mari au răspunsuri previzibile: aviator, polițist, pompier sau marinar. Dar nici tanchist nu-i de colo. Am văzut cu toții filme cu tancuri și, cei mai în vârstă au citit și celebra „Patru tanchiști și un câine”. Dar filmele moderne despre viața de tanchist, cum ar fi recentul „Fury”, cu Brad Pitt sau Tancul – „The Beast af War” - îi fac să zâmbească pe ai noștri: „Sunt pentru civili, nu pentru noi!”, spun, în cor, instructorii şcolii de tanchişti. „La mine a fost simplu. Tata a fost tanchist pe T 34 și poveștile au început de mult…”, e sincer colonelul Aurel Neagu, şeful Secției Învățământ, om la 47 de ani şi tanchist din 1986. Avea şi caracteristicile fizice cerute de normele de dinainte de ’89. Adică suplețea necesară şi o înălțime de sub 1,72 metri. Acum nu este o înălțime standard dar e preferabil să fii mai scund, să fii eficient și să nu te lovești...

Caracteristicile TR-85 M1 „Bizon”

● Greutate: 50 tone;

● Echipaj: 4 militari (comandant, ochitor, încărcător, mecanic-conductor);

● Tun cu țeavă ghintuită: calibrul de 100 mm cu proiectile explozive, perforante, cumulative și săgeată. Tunul are o cadență de tragere: 4-7 lovituri pe minut;

● Mitralieră jumelată de 7,62 mm;

● Mitralieră anti-aeriană de 12,7 mm;

● Lansator de grenade de 81 mm;

● Motor Diesel, în 8 cilindri și 4 timpi, de 860 CP;

● Viteză maximă: 60 km/h;

● Autonomie: 400 km;

● Unitate de foc – 41 de lovituri pe minut de 100 mm, 500 cartușe de 7,62 mm și 750 de 12,7 mm;

● Distanță de lovire: între 200 și 5.000 de metri;

● Protecție prin blindaj:

● Turela – 320 mm+20mm, blindaj suplimentar;

● Șasiu – 200 mm stratificat.

Comenzile standard la o misiune de luptă

Comandant: „La posturi!”, „Pregătiți!?”

Încărcător: „Tunul și mitraliera gata!”

Comandant: „Conectați stabilizatorul!”, „Tancul unu, gata de luptă!”

Ochitor: „Copacul rotat, dreapta 20, tun antitanc, 800!”

Comandant: „Perforant, reper 4, tanc în amplasament, de pe loc – nimiciți!”, „Executați racul!” Comandant pluton tancuri: „Viforul 2, aici Gigantul 3, executați linia!”

Afganii analfabeți și ziariștii de la BBC

Alături de alți colegi, Aurel Neagu este veteran al războiului din Afganistan. „În 2008-2009, am instruit tanchiști afgani pe tancuri T62 și T64. Ale noastre sunt similare. Problema este că majoritatea sunt analfabeți”, îşi aminteşte colonelul. Un alt coleg îl completează: „O altă chestie este că, în armata lor, nu conduc neapărat ofițerii ci, de multe ori, liderul religios cel mai citit dintre ei. Cel care are mai multă experiență de viață. Cu toate astea, nu se calcă pe bătături şi nu-şi ştirbesc autoritatea! Și mai e punctualitatea, care nu există! Unde mai pui că-i interesează mai mult să tragă cu pușca decât regulile de tragere! La afgani, orice absolvent de școală militară face un curs de mers și tragere cu tancul. E mândrie, la ei...”. Alt veteran din Afganistan are un regret. „Mi-aş fi dorit să particip la lupte cu tancurile lor. Dar cu un echipaj pregătit de mine şi neapărat români!”, povesteşte plt. maj. Sorin Dumitru, poreclit de colegi „Dom’ Profesor”. Distracția cea mare au avut-o, însă, acasă, la Piteşti, când o echipă de la BBC a realizat un documentar despre „Bizonul” nostru. „A durat o săptâmână să-i instruim sumar. Prima oară ne-au întrebat dacă n-avem centuri de siguranță în tanc”, povesteşte „Dom’ Profesor”, în hohotele de râs ale colegilor.

„Cel mai bun tanc, pentru noi, e al nostru!”

Maiorul Mădălin Ciocătoiu, 40 de ani, este şi el tanchist de 15 ani. Nu este de acord cu un clasament al tancurilor: „Nu există tancul suprem! N-ar mai exista măiestria tanchistului în a conduce mașina, a identifica ținta primul și a elimina inamicul!”. În vorbă se bagă şi maiorul Gavrilă Constantin şi el cu mare experiență la cei 42 de ani ai săi: „Eu cred că cel bun «all time» este T34. Acum, în top sunt Abrams – american, Merkava – israelian și T 90 – rusesc, care este extraordinar!”. La dezbatere se insinuează şi plt. maj Sorin Dumitru: „Cel mai bun tanc este cel care are cel mai bun echipaj. Tehnica te ajută până la un punct!”. O veche zicală cazonă spune: „Trebuie să-ți doreşti ceea ce poți să ai!”. Până la urmă, cad la pace: „Să fim patrioți. Avem tancul nostru românesc! Numai să fie mai multe și să semene cu Leopard 2 A6, la componente!”. Recent, preşedintele Iohannis a spus că va suplimenta bugetul Apărării până la 2% din PIB. Tanchiştii ce şi-ar dori? Bărbații mai că oftează: „Păi, a zis că o să meargă banii pentru avioane și fregate. Pentru noi, la relieful și clima noastră, TR-80 M1 e bun... Acoperă nevoile. Dar trebuie să avem tunuri de 120 mm, ca în NATO. Noi avem de 100 mm”. Provoca ț i , t a n c h i ş t i i cad la pace. Un tanc trebuie analizat din mai multe puncte de vedere. Concluzia unanimă este că blindajul cel mai bun îl are britanicul Challenger, ca armament sunt la bătaie neamțul Leopard 2 A6 și francezul AMX Leclerc, iar ca autonomie și consum - americanul M1 A2 Abrams și rusoaicele T-80, T-90 și T-90S. Şi nu e de neglijat nici „Vulturul negru”, un tanc rusesc care poate trage şi din salt!