De un sfert de veac, construiesc un Palat

De un sfert de veac, construiesc un Palat

O clădire megalomanică proiectată prost, trebuia să fie Palatul Administrației Publice din Deva. La 20 de ani de la turnarea fundației, e tot în stadiu de șantier. De-a lungul timpului a devenit suport pentru antene și refugiu pentru oamenii străzii.

În 1992, Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara avansa ideea construirii unui Palat al Administraţiei în Deva, complex de clădiri care să găzduiască instituţia amintită, Prefectura Hunedoara, Direcţia de Statistică şi Bancpost. Proiectul a fost gata în 1994, licitația încheiată în decembrie, același an, iar în martie 1995 s-a turnat fundația clădirilor.

După nici doi ani, partenerii din proiect au constatat că nu reuşesc să aloce simultan sumele necesare pentru ca investiţia să se deruleze coerent. Mai întâi, Bancpost a ieşit din asociere, şi-a terminat singură corpul de clădire ce urma să-i revină. Apoi, din 1998 și până acum, lucrurile au bătut pasul pe loc. Singurul element de noutate apărut au fost antenele de tot felul, care se înmulţeau pe acoperişul turnului.

Între vânzare, cumpărare și continuare

Ne puteți urmări și pe Google News

În 2004 - 2005, CJ a alocat bani pentru montarea de ferestre, încercând să prevină astfel degradarea iremediabilă a clădirii. Până în 2007, termopanele au fost furate, iar unele spaţii au fost ocupate de oameni ai străzii. Tot în 2007, CJ se arăta dispus să vândă clădirea, solicitând un preț de aproximativ 6 milioane de euro. Demersul s-a lovit de opoziţia consilierilor locali ai Devei, care se plângeau că Primăria nu are spaţii destule şi are nevoie de cele din „palat”. Același CJ, instituția care deține cea mai mare cotă din clădire, anunța că ar dori să cumpere tot obiectivul. Din nou, demersul s-a oprit în lipsa oricărui răspuns din partea Ministerului Administrației, cel care este ordonator de credite în numele Prefecturii Hunedoara și al Direcției de Statistică.

Atunci, CJ a decis ca măcar o aripă a clădirii să adăpostească Biblioteca Judeţeană. A alocat bani pentru lucrări până anul trecut, inclusiv.

Speranțe dinspre privați

Pe de altă parte, în 2012, Primăria Deva se gândea, la rândul său, să mute o parte din birourile şi serviciile instituţiei în corpul de clădire din spatele turnului, cel care-i revine conform înţelegerii iniţiale, motivând că angajații instituției stăteau înghesuiți în birouri răspândite prin oraș. N-a reuşit! Primarul Devei, Petru Mărginean, a renunţat la idee:„Acum avem suficiente spaţii. E bine că măcar s-a reuşit delimitarea şi separarea proprietăţilor din acel obiectiv pentru fiecare instituţie rămasă: Primăria, Consiliul Judeţean şi Prefectura. Primăria se gândeşte să vândă, să concesioneze sau să închirieze partea sa de clădire unui investitor privat. Chiar suntem în discuţii, în acest scop, cu o firmă din Israel. E extrem de costisitor să continuăm lucrarea acolo, pentru că până și boiandrugii de la geamuri au fost furați. Ar costa peste 100.000 de euro doar reparațiile de urgență. Dacă ar fi existat cu adevărat un consens şi o coerenţă în alocarea banilor, alta ar fi fost situaţia”.

Consiliul Județean, nehotărât

Vicepreşedintele CJ Hunedoara, Dorin Gligor, nu se pronunţă clar asupra intenţiilor instituţiei sale referitoare la Palatul Administraţiei. Situaţia este destul de încurcată şi aici, pentru că, în ultimii trei ani, CJ a alocat bani pentru amenajarea unei părţi din cota sa de clădire, spaţiu care să găzduiască sediul Bibliotecii Judeţene. Anul acesta nu se știe însă dacă va continua să finanțeze lucrarea. „În această perioadă se fac foarte multe analize de oportunitate pentru obiectivele de investiţii din judeţ, iar printre ele se numără şi Palatul Administraţiei. Cred că o eventuală vânzare către un fond privat de investiţii ar fi o idee demnă de luat în calcul. Dar, repet, analiza de oportunitate pe acest obiectiv nu este încă finalizată”, declară Gligor.

Până acum, costurile s-au ridicat la peste 6 milioane de euro, bani publici, și ar mai fi nevoie de cel puțin 5 milioane..

Proiect demodat

Pe lângă faptul că este costisitor, Palatul Administrației din Deva a fost proiectat după norme arhitecturale învechite, susțin specialiștii în domeniu. Cel puțin așa stau lucrurile în ce privește „turnul” întregului complex, al cărui miez este ocupat de patru puțuri pentru ascensoare, apoi înconjurat de un hol lat de vreo 7 metri, în timp ce pentru birouri au mai rămas disponibili câte trei metri, atât pe lungime cât și pe lățime. Din totalul suprafeței utile de 15.000 de metri pătrați, 11.000 îi revin CJ, 2.600 Primăriei Deva, restul Prefecturii Hunedoara.