Europa se mobilizează împotriva islamismului

Europa se mobilizează împotriva islamismului

Miniștrii de Externe din UE au discutat, ieri, despre metodele de contracarare a ofensivei islamiste în Europa, în contextul atacurilor din Franța și al atentatelor dejucate, săptămâna trecută, în mai multe state europene.

Pe agenda reuniunii s-a aflat și problema întoarcerii europenilor radicalizați, care au luptat în Irak și Siria. Secretarul britanic pentru Externe, Philip Hammond, a declarat că oficialii UE sunt hotărâți să facă „tot ce este necesar” pentru a apăra Europa în fața amenințărilor teroriste. El s-a referit la măsuri specifice, cum ar fi păstrarea unui registru cu numele pasagerilor curselor aeriene în Europa și securitate cibernetică.

Decizii pe această temă vor fi luate la summitul liderilor europeni din 12 februarie.

Comisia Europeană susține planurile naționale privind confiscarea documentelor de călătorie ale jihadiștilor suspectați. Mai multe guverne au întărit legislația în domeniu, permițând confiscarea pașapoartelor, pentru a-i opri pe cetățenii europeni să călătorească în Siria și Irak și să lupte alături de militanții islamiști. De asemenea, poliția trebuie să-și actualizeze sistemul de informații Schengen, care alertează autoritățile în privința unor eventuali suspecți căutați de poliție.

Restricții de călătorie

Danezii, de pildă, vor permite poli țiștilor să retragă pașapoarte timp de un an, să refuze emiterea unui astfel de act sau să impună o restricție de călătorie, cât timp există dovezi că persoana respectivă reprezintă un risc la adresa securității.

Franța a adoptat un decret care oprește cetățenii să plece din țară pentru a se alătura ISIS. Pentru cei găsiți vinovați de coordonarea sau provocarea unor atentate, pe rețelele de socializare, pedeapsa este de șapte ani de închisoare și o amendă de 100.000 de euro.

În Germania, autoritățile pot confisca actele de identitate ale celor care vor să plece în tabere de pregătire ale militanților islamiști, iar britanicii au decis același lucru, în pachetul legislativ adoptat în noiembrie 2014.

Și în România a reapărut, recent, dezbaterea despre adoptarea legilor siguranței naționale, în contextul atentatelor din Europa.

Teroristul din Belgia

Abdelhamid Abaaoud este un belgian de origine marocană - creierul atacurilor teroriste dejucate săptămâna trecută. Telefonul său a fost reperat ultima oară în Grecia. Numele său de luptător este Abu Omar Susi, are 27 de ani și se află de multă vreme în vizorul serviciilor secrete, fiind finanțatorul celulei teroriste dezmembrate în Belgia. A luptat în rândurile ISIS în Siria. În martie 2014, Abdelhamid apărea într-un video, la volanul unei camionete care târa cadavrele mutilate spre o groapă comună. Abaoud a părăsit, se pare, Siria și se află acum în Grecia sau Turcia, de unde ar fi comandat atacurile.