În timp ce criminalul actriței Dorgai este liber. Șefii Poliției Satu Mare au împărțit între ei salariile de merit

În timp ce criminalul actriței Dorgai este liber. Șefii Poliției Satu Mare au împărțit între ei salariile de merit

Mai mulți șefi din IPJ Satu Mare sunt verificați de Corpul de Control al prefectului pentru modul în care și-au acordat sporuri.

În Satu Mare, județul care a intrat în atenția opiniei publice după crima înfiorătoare din 10 noiembrie 2014, căreia i-a căzut victimă actrița Gabriela Dorgai, șefii din Poliție sunt acuzați că și-au acordat salarii de merit între ei, în timp ce criminalul este liber. Mai mult decât atât, unii ofițeri sunt acuzați că își însușesc, periodic, „partea leului”, în defavoarea subordonaților care au prins, cu adevărat, infractori periculoși. În mod paradoxal, un agent care a prins unul dintre cei mai căutați tâlhari din oraș nu se regășește pe această listă, deși și-a pus în pericol viața.

„Când s-o împărțit norocul...”

Modul suspect în care s-au împărțit sporurile a fost sesizat de reprezentanții Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP). Prefectul județului, Eugeniu Avram, a declarat, pentru „Evenimentul zilei”, că a dispus Corpului de Control o verificare a modului în care s-au împărțit banii publici între șefii poliției sătmărene.

Împărțirea salariilor de merit s-a făcut pe data de 22 decembrie 2014. Atunci, a fost convocat Consiliul de conducere al IPJ Satu Mare, format din șefii de servicii și de poliții municipale. Scopul: alegerea a opt polițiști care să beneficieze de un spor pentru lucrări de excepție între 30-50% din salariul de bază. Sindicaliștii susțin că „gașca de șefi” a dictat ca opt salarii să fie împărțite astfel: cinci la ofițeri și trei la agenți.

După numărătoarea finală, cele mai multe voturi le-au primit cinci șefi prezenți în sală, abonați la aceste salarii, iar trei au mai beneficiat și în ultimele șase luni de acest spor. Cei cinci ofițeri vor primi, timp de 6 luni, circa 1.800 lei în plus la salariu, iar cei trei agenți aproximativ 250 lei. „Ca fapt divers, comisar șef Zbona Adrian are în derulare mai multe cercetări disciplinare, iar comisar șef Stan Vasile a fost mai mult de patru luni în concediu medical”, precizează SNAP.

Șefii de la Cluj au refuzat primele

Liderul SNAP, Cosmin Andreica, ne-a povestit că, în timp ce la Satu Mare șefii nu se sfiesc să încaseze sporuri pe munca subordonaților, doi dintre șefii de la IPJ Cluj au refuzat salariul de merit. Este vorba despre șeful de la Resurse Umane și cel de la Serviciul Criminalistic ai IPJ Cluj, care au renunțat la sporuri pe motiv că sunt alți colegi deai lor care au muncit mai mult și merită aceste sporuri.

IPJ Satu Mare:„Au fost respectate toate procedurile legale”

Contactat de „Evenimentul zilei”, prefectul Eugeniu Avram a declarat că a dispus Corpului său de Control o verificare a modului în care s-a respectat procedura de acordare a sporurilor. IPJ Satu Mare ne-a transmis, prin vocea purtătorului de cuvânt, Camelia Cosma, că s-au respectat toate procedurile legale privind acordarea sporurilor, iar subofițerul care l-a prins pe tâlhar a fost înaintat în grad înainte de termen. În replică, Andreica susține că Sebastian Pop nu a fost înaintat în grad doar pentru că a prins tâlharul, ci odată cu alți peste 100 de polițiști din județ, de Ziua Națională a României.

„Să dea bine înainte de alegeri”

Șefii din poliția sătmăreană au intrat în atenția prefectului și pentru că ar fi emis un comunicat, considerat mincinos, pentru a-și aroga meritele prinderii unuia dintre cei mai căutați tâlhari din orașul de pe malul Someșului. Cosmin Andreica ne-a povestit că, pe 21 octombrie 2014, agentul principal Sebastian Pop din cadrul Serviciul de Acțiuni Speciale, care era la plimbare cu soția și copilul, a auzit strigătele unei femei pe o stradă din zona Micro 17. Un individ tocmai o tâlhărise și îi furase banii și telefonul mobil. Agentul de la trupele speciale a alergat după atacator, l-a prins și l-a imobilizat. Așa s-a descoperit că autorul era Adrian Brata, un elev de 17ani (foto) care a comis încă cinci tâlhării.

„Șeful IPJ Satu Mare, Florentin Vlad, ne-a rugat să spunem că e meritul echipei de poliţişti de la Investigaţii Criminale şi Secţia 1 Poliţie, cu sprijinul Serviciului de Acţiuni Speciale. Mi-a zis că se apropiau alegerile și dădea bine la imaginea poliției. L-a chemat pe agent la el în birou, i-a oferit o cafea și i-a spus că îl va trece pe lista celor care urmează să primească salarii de merit. Numai că, cei propuși pentru salariul de merit au fost șeful Poliției Municipiului Satu Mare, comisar șef Adrian Zbona, alături de șeful Secției 1 Poliție, comisar șef Vasile Stan. Cel care a încasat sporul a fost Zbona”, ne-a dezvăluit Andreica. După prinderea tâlharului, IPJ Satu Mare a comunicat că Brata a fost prins ca urmare a unei acțiuni organizate de cei doi șefi.