Exact acum un an, pe 22 decembrie 2015, publicam aici un text cu acest titlu. Cum nu am nimic nou de spus, dar simt nevoiasă mai spun încă o dată ce am spus atunci, îl reproduc, în linii mari.
„Începînd cu 1989, decembrie nu este o lună simplă pentru români. Pe lîngă Crăciun și Revelion, prilejuri deja tradiționale pentru eforturi, excese, alergătură, efuziuni și emoții, mai avem și tresărirea de Ziua Națională, dar și gîndul obligatoriu la Revoluție - obligație nobilă pentru unii, formală pentru alții, obligație de serviciu pentru ceilalți, dar și excelentă șansă de a rescrie istoria pentru cei de dinainte.
Discursul despre Revoluția din 1989 s-a modificat, de 26 de ani încoace. La început, se vorbea mult și vibrant despre eroism, jertfă, curaj, demnitate regăsită, baricade și, doar marginal, despre comploturi, Malta, Gorbaciov, servicii ungurești, KGB, Securitate… În ultimii ani, discursul marginal a devenit principal, iar discursul altădată principal a devenit marginal. De cîțiva ani, cum se apropie 22 decembrie, ziarele se umplu de dezvăluiri senzaționale, de tăceri rupte, de documente încă nevăzute de ochii opiniei publice, de revelații, de mărturii care, desigur, schimbă tot ce știam, nimic nu va mai fi ca înainte. În realitate, marile revelații sînt loc comun încă din anii 1990, căci, de fapt, se tot republică aceleași lucruri spuse/scrise de foști șefi ai Securității…An de an, în decembrie, aceste aceleași lucruri ne sînt vîndute drept uluitoare revelații.
Încă de la început este de spus că a considera Securitatea drept un fel de tainiță a adevărului despre anii comunismului, inclusiv despre prăbușirea sa, insultă nu doar memoria unui popor întreg, ci și minima inteligență. Nici măcar securiștii nu cred în adevărurile Securității, instituție special antrenată să camufleze adevărul, să mintă, să răspîndească zvonuri false, să calomnieze, să însceneze. E ca și cum NKVDul ar fi considerat sursa cea mai validă pentru adevărul despre regimul lui Stalin și Gestapo-ul sursa cea mai credibilă despre regimul lui Hitler.
Teza pe care Securitatea o tot repetă despre Revoluția din decembrie 1989 încă din primii ani post-decembriști, este aceea a complotului internațional. Gorbaciov, cu binecuvîntare americană, l-a suprimat pe Ceaușescu. Poporul român, de fapt, nici nu s-a revoltat cu de la sine voință, ci a fost abil întărîtat de agenți ai puterilor străine, ca o haită de căței înfometați și proști. În general, dizidenții anticeaușiști/ anticomuniști mai mult sau mai puțin publici, susține Securitatea, erau agenți ai unor puteri străine…În ceea ce-l privește pe Ceaușescu, Securitatea are în general o părere bună despre el. Sigur, a greșit că n-a dat mîncare oamenilor și, la bătrînețe, se cam ramolise, era bolnav de diabet și complet confiscat de zgripțuroaica de nevastă-sa, dar în rest era un mare conducător de țară, un mare patriot. România însăși, în viziunea Securității, era foarte bine așa cum era înainte de 1990, poate cu acest neplăcut detaliu, că nu prea găseai de mîncare. Dar, în rest, era foarte bine!
Ideea este că ceea ce s-a năpustit asupra țărișoarei în decembrie 1989 a fost mult prea mult pentru puterile oneste ale Securității. Așa că s-a retras în cazărmi. Apărarea Securității în privința represiunii din 16 - 22 decembrie și, apoi, în privința crimelor de după 22 decembrie este, după mine, de-a dreptul nerușinată. Ni se spune că Securitatea avea posibilitățile să declanșeze un adevărat măcel, dar n-a făcut-o. Pentru că nu ne-a măcelărit, deși putea, Securitatea merită, după unii, chiar un monument… Cred, mai degrabă, că a funcționat instinctul firesc de supraviețuire. Cu sute de mii de oameni euforici în stradă, dacă Securitatea deschidea foc ar fi ucis, fără îndoială, mulți, dar nici nu cred că mai rămînea vreun securist în viață. Ordinul generalului Vlad de retragere în cazărmi nu exprimă deloc susținerea Revoluției, ci frica de a fi pe stradă, în văzul mulțimii, în acele zile. Așa că, dacă Securitatea se bate singură pe umăr acum că a evitat măcelul, ar trebui să mulțumească înzecit românilor că i-au lăsat să ajungă pînă azi, la un sfert de veac de la căderea lui Ceaușescu, să o poată face.
Așa haotic și nepregătit cum a fost, poporul român aflat în stradă în zilele lui decembrie 1989 a dat dovadă de o înălțătoare, aproape neverosmilă, responsabilitate și maturitate, oprinduse să linșeze pe cei care l-au chinuit și umilit. N-aș vrea ca asta să fie luată drept prostie ori slăbiciune.
Nu faptul în sine că Securitatea vorbește azi despre Revoluție mi se pare revoltător. În fond, și ei au dreptul să se exprime, și ei au dreptul să se apere, prezentînd evenimentele din unghiul care-i avantajează. Ceea ce mi se pare în neregulă este ridicarea punctelor lor de vedere la rang de adevăr istoric incontestabil - acest ”a fost așa cum zice Securitatea” pe care, subtil sau de-a dreptul, gazetele pline de aceste dezvăluiri vor să ni-l vîre în minte. Se spune că istoria este scrisă de învingători. Faptul că istoria Revoluției din decembrie 1989 este tot mai mult (re)scrisă de fosta Securitate, îmi dă fiori.”
Recomandările noastre
