Imediat după ce vestea descinderilor care îl vizau pe Gheorghe Burnei, mama unui pacient-copil al profesorului ne-a scris la redacție povestea relației pacient-doctor, ce se întinde pe o perioadă de 13 ani

„Mă numesc Carmen Vlăsceanu şi sunt mama unui pacient care a beneficiat de talentul, profesionalismul, pasiunea şi dedicarea, dl. prof. dr. Gheorghe Burnei.

În anul 1993, am adus pe lume un băiat care a fost diagnosticat cu picior strâmb congenital varus equin 47 grade interior - grad sever (piciorul drept).

A fost momentul în care am intrat în contact cu „lumea copiilor cu dizabiliati’’, de la spitalul Marie Curie. De la vârsta de 13 zile şi până la 1 an şi 11 luni, fiul meu a fost tratat de către prof. dr. Alexandru Pesamosca. În această perioada a stat imobilizat în aparat ghipsat şi la vârstă de 1 ani şi 3 luni s-a intervenit chirurgical asupra tendoanelor care se rigidizaseră şi nu mai permiteau alungirea- creşterea piciorului.

A urmat perioada de recuperare medicală timp de 1 an, dar care nu a fost suficientă şi, la vârsta de 3 ani şi 5 luni, a fost necesară o nouă intervenţie chirurgicală pentru corecţia metatarsienelor piciorului, alungirea tendoanelor şi stabilizarea gleznei interioare. A fost momentul în care a început colaborarea cu dl. prof. dr. Gheorghe Burnei.

Diagnosticul fiului meu se încadrează în trei categorii de dificultate. Uşor, mediu şi sever. Fiul meu s-a încadrat la gradul de sever.

Implanturile, achiziționate din bani proprii

În urmă discuţiilor şi consultului, dl. dr. mi-a prezentat o metodă de corecţie, care, la momentul respectiv, era o noutate şi foarte puţin aplicată în practica medicală românească. Mi-a prezentat paşii intervenţiei chirurgicale, beneficiile, dar şi riscurile aferente. Decizia îmi aparţinea în totalitate. Am decis să-mi asum riscul şi responsabilitatea şi intervenţia a avut loc în noiembrie 1996. Având în vedere disfuncţionalităţile şi lipsurile materiale din spital şi din sistemul sanitar, mi s-a comunicat că tijele şi clemele metalice care urmau să se implanteze în picior sunt în sarcina mea să le achizitionez, ceea ce am şi făcut, contactand o firma specializată. Intervenţia chirurgicală a avut succes! Laba piciorului şi-a corectat poziţia şi fiul meu a început să păşească pe toată talpa şi călcâiul să atingă solul.

Ulterior s-a intervenit chirurgical pentru extragerea tijelor şi clemelor metalice, în mod gradual, alte 3 intervenţii. Recuperarea medicală a devenit un mod de viaţă pentru fiul meu, dar în februarie 1999 a fost nevoie de o altă intervenţie chirurgicală de corecţie a metatarsienelor şi alungirea tendoanelor. Corecţia, în această intervenţie, a însemnat şi reconstrucţie de glezna exterioară, care nu se dezvoltase în perioada intrauterină. Şi această intervenţie s-a soldat cu un succes!! După perioada de imobilizare în aparat ghipsat şi recuperare medicală, calitatea vieţii fiului meu s-a îmbunătăţit considerabil.

Fiul meu a avut o creştere normală şi o dezvoltare fiziologică firească, dar piciorul asupra căreia s-a intervenit de atâtea ori nu s-a dezvoltat în egală măsură cu celălalt picior. Cicatricile şi keloidul care s-a dezvoltat post operator modificau forma şi poziţia labei piciorului şi nu permiteau flexibilitatea tendoanelor. În urmă consultului cu dl. dr., am decis, în septembrie 2006, o nouă intervenţie pentru corecţie. Şi această intervenţie a fost un succes.

Manual special pentru medicii rezidenți

În toată această perioada de timp, începând cu 1996, am fost destul de prezentă în sp. Marie Curie şi am dezvoltat o relaţie mai apropiată cu dl. dr., cu privire la nevoile copiilor cu dizabilităţi.

La solicitarea mea, a fost dispus să mă însoţească la sanatoriul de copii, unde fiul meu a urmat programe de recuperare medicală, timp de 14 ani. În acest sanatoriu erau copii cu dizabilităţi, proveniţi din familii precare, care nu aveau posibilităţi materiale sau nu aveau un orizont de a primi informaţii medicale.

A fost de acord să iniţieze un „parteneriat’’ cu personalul medical din sanatoriu, să îndrume copiii-pacienţi care aveau nevoie de intervenţii chirurgicale către sp. Marie Curie. A fost o colaborare funcţională. Copiii erau primiţi de către dl. dr. şi trataţi d.p.d.v. chirurgical şi se reîntorceau în sanatoriu pentru recuperare medicală.

În aceeaşi perioadă a proiectat şi dezvoltat instrumente şi proteze medicale, cu precădere pentru coloana vertebrală. Am asistat de câteva ori la discuţiile cu producătorii acestor instrumente. A scris un „manual’’ pentru medicii rezidenţi, în care împărtăşea din experienţă sa profesională.

Am asistat la tragediile părinţilor care veneau disperaţi şi cereau speranţa pentru copiii lor. Unii părinţi plecau cu faţă luminoasă, alţii cu ochii în lacrimi. Am văzut „produsul finit’’ al muncii dl. prof. dr. Gheorghe Burnei. Acum, după 20 ani de la întâlnirea cu acest medic dedicat până la epuizare meseriei sale şi pacienţilor săi, susţin că fiul meu se poate bucura de o viaţă normală, datorită minţii sale inovatoare, a curajului de a depăşi limitele cunoştinţelor medicale şi a dorinţei de a aduce un zâmbet pe faţă pacienţilor săi, copiii.

Toate cele prezentate de mine, mai sus, se pot proba cu fişa medicală a fiului meu, existenţa în sp. Marie Curie şi în centrul de recuperare medicală.

Nu ştiu în ce măsură povestea fiului meu aduce o lumina „caldă’’ în ceea ce privește acuzaţiile aduse dl. dr., dar miaş dori să fie o pagină în multele volume care s-ar putea scrie de către părinţii copiilor trataţi de dl. dr. sau chiar de copii ajunşi acum la vârstă maturităţii.

Cu stimă, Carmen Vlăsceanu”