Cristi Borcea. Ce-a fost ŞI CE-A AJUNS SĂ FACĂ LA ÎNCHISOARE. Poveste de viaţă despre MĂRIRE ŞI DECĂDERE în spatele gratiilor de la Jilava
- Daniel Teodoreanu
- 26 noiembrie 2016, 18:38
Cristi Borcea. Ce-a fost şi ce-a ajuns să facă la închisoare.
Transferat de la Poarta Albă la Jilava, fostul acţionar al clubului de fotbal Dinamo, Cristi Borcea, a ajuns într-o situaţie la care cu siguranţă nu s-a gândit vreodată înainte de a intra la închisoare.
”Cazat” în regim deschis într-o cameră de patru persoane, Borcea se ocupă de curăţenie, potrivit unor surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), citate de news.ro. La această situaţie s-a ajuns la cererea acestuia, întrucât şi-a dorit să muncească.
Borcea a fost implicat într-un scandal legat de unele privilegii pe care le-ar fi avut în perioada în care se afla la Penitenciarul Poarta Albă şi în urma căruia Corpul de Control al Ministrului Justiţiei a întocmit un raport, în urma unei verificări dispuse de ministrul Justiţiei, Raluca Prună.
Din acele verificări a reieşit că deţinutul Borcea avea parte de un regim preferenţial: vorbea zeci de minute la telefon şi ar fi beneficiat şi de mult mai multe vizite decât cele trei întâlniri lunare prevăzute de lege.
În prezent, Borcea execută pedeapsa de şase ani şi patru luni pe care a primit-o în dosarul Transferurilor, dar pentru că nu şi-a recunoscut vina, a primit şapte ani şi zece luni de închisoare de la judecătorii Curţii de Apel Bucureşti. Condamnarea nu sunt definitivă.