Prin liceele și universitățile americane, victoria lui Trump a provocat un val de isterie colectivă: studenților șocați, aduși în pragul sinuciderii de propaganda stângistă care le-a vârât în cap că dacă pierde Hillary se prăbușește lumea, li se asigură acum asistență psihiatrică, se organizează ședințe de terapie în grup, se amână examenele.
Absolut autentic! Te-ai aștepta, însă, ca politicienii, cinici și maturi, să dea dovadă de mai multă glagorie. Aș! Pe 9 octombrie, nu se terminaseră de numărat voturile în America și comisarul european pentru Afaceri Externe, Federica Mogherini, convoca o reuniune de urgență a șefilor de diplomații din UE pentru a discuta „situația creată” de victoria lui Trump. Și mai interesant, ședința botezată „dineu informal”, era programată duminică, pe 13 noiembrie, seara, cu doar câteva ore înainte de reuniunea de luni și marți, 14-15 noiembrie, a Consiliului Afacerilor Externe, convocată cu multă vreme înainte. Altfel zis, Trump este privit la Bruxelles ca o catastrofă care necesită o reacție rapidă și unită! Președintele principalului stat aliat al UE, ales prin vot liber și democratic, este văzut ca o amenințare majoră!
Evident, Federica nu putea lua această decizie din căpșorul ei blond, fără aprobarea șefului său, Jean-Claude Juncker, devenit foarte popular printre fanii SF după ce, vara aceasta, a declarat în Parlamentul European că „liderii altor planete”, cu care „m-am întâlnit și am discutat”, sunt foarte îngrijorați de Brexit (sic!). Ca în Lanțul slăbiciunilor, nici Juncker nu ar fi luat decizia unui asemenea afront la adresa viitoarei administrații americane fără avizul protectoarei sale, Angela Merkel, de la care îi atârnă tot binele. Aceeași Merkel, pe care Obama o numea ieri „cel mai apropiat aliat al său”. Cercul se închide.
Nu toți miniștrii de Externe europeni au participat la dineul anti-Trump de duminică: cei britanic, francez și maghiar l-au boicotat. O sursă din guvernul de la Londra, citată de Politico, a afirmat: „Credem că totul este de ochii lumii. De ce să faci așa ceva duminică seara, când ai o întrunire deja programată pentru luni dimineața, decât dacă vrei să faci vâlvă în presă? Totul este făcut ca să arate că îi rezistă lui Trump.”
Oficial, ministrul britanic, Boris Johnson, a anunțat sec că „nu vede utilitatea” unei astfel de întâlniri, cel francez, Jean-Marc Ayrault, a invocat „motive de program”, iar ungurul, Peter Szijjarto, a calificat întâlnirea drept „isterică”. Ministrul polonez, Witold Waszczykowski, deși a participat la dineu, a avut măcar grijă să declare: „UE are multe probleme, dar America nu este una din ele”, adăugând: „A fost un pic exagerat”. Dar ministrul de Externe al României, Lazăr Comănescu, a participat docil la manifestația anti-Trump, fără vreo umbră de obiecție. A stabilit cineva la București că, după victoria lui Donald Trump, Statele Unite nu mai sunt aliatul nostru strategic? S-a hotărât cumva în CSAT că, odată cu schimbarea de administrație de la Washington, trebuie să întoarcem armele și axele? Dacă da, atunci să se anunțe public, mai ales că suntem înaintea alegerilor, pentru ca poporul să voteze în cunoștință de cauză.
Dacă însă în forurile de securitate de la București nu s-a luat nici o astfel de decizie strategică, cum și-a permis ministrul de Externe, de capul lui, un astfel de gest gravisim? Ce sancțiuni a primit de la șefii săi direcți, premierul Cioloș și președintele Iohannis? Evident, toate acestea sunt întrebări retorice, pe care le pun doar ca să vă enervez pe dumneavoastră. În realitate, date fiind relațiile birocratice puternice ale lui Cioloș cu Bruxelles-ul și cele de sânge ale lui Iohannis cu patroana de facto a UE, este evident că avem de-a face cu o executare de ordin.
Angela Merkel a sesizat oportunitatea pe care crede că i-o oferă vic-toria lui Trump: eventuala retractilitate a politicii externe americane sub noua administrație, diminuarea prezenței militare a Washingtonului pe Bătrânul Continent, ar face din Germania liderul strategic al Europei. Sau, în orice caz, să-și împartă acest rol cu un concurent mult mai convenabil – Rusia – de care o leagă grase interese economice, mai ales energetice. Fostul cancelar Schroeder este președintele Companiei Nord Stream 2, care aparține Gazprom, și care lucrează la extinderea gazoductului Rusia – Germania, ce va transforma Berlinul în cel mai important nod energetic european. Drept dovadă a sentimentelor filo-kremline de pe Sprea, candidatul susținut de CDU, partidul lui Merkel, la președinția Germaniei este nimeni altul decât actualul ministru de Externe, socialistul (în Europa, ce mi-e stânga, ce mi-e dreapta?) Frank-Walter Steimmeier, care, în vara aceasta, se declara împotriva masării de trupe NATO la granița cu Rusia.
Aiuritor este că toată liota de propagandiști din Europa își smulgeau părul din cap de disperare că, dacă Trump câștigă, își va părăsi aliații din NATO, să-și facă bestia de Putin mendrele cu ei. Acum, aceiași ipochimeni nu știu cum să-l alunge pe Trump din Europa, pentru că le strică lor trampa cu Putin. Nu întâmplător, la reuniunea (de data aceasta) oficială a miniștrilor de Externe, de luni și marți, s-a decis urgentarea creării forței de securitate europene, o adevărată armată a UE care va face concurență NATO. Evident, la dineul lui Mogherini de duminică nu s-a servit usturoi, nici participanților nu le-a mirosit gura.
În tot acest peisaj de sfârșit de lume, în care toate se schimbă cu o viteză uluitoare, marea noastră problemă este că liderii de la București, lustruitori prin vocație de popouri străine, nu mai știu ce dosuri să pupe: europene, rusești sau transatlantice. Nici prin cap nu le trece că, măcar din politețe, o dată la patru ani, la alegeri, ar putea să pupe în fund poporul român.
Recomandările noastre
