Alarmant! Aproximativ 42% dintre copiii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional, adică dublu față de media europeană
- Antonia Hendrik
- 8 noiembrie 2016, 11:38
Un studiu alarmant, întreprins de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale a fost prezentat luni în cadrul dezbaterii regionale privind ”Analfabetismul funcțional în Romania”, care a avut loc la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ”România Educata”, derulat de catre Departamentul de Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale.
Rezultatele sunt unele de-a dreptul dramatice. Aproximativ 42% dintre copiii români de 15 ani sunt analfabeți funcțional, adică dublu față de media europeană. Asta înseamnă că elevii pot să scrie și sa citeasca, dar nu inteleg textele asimilate.
”Este un numar absolut nepermis de mare de tineri care finalizeaza scoala fara ca ceea ce au acumulat in scoala sa le permita sa functioneze in societate. Acest lucru ne conduce la ratarea sansei ca educatia sa reprezinte un factor de implinire personala, dar si un vector de mobilitate sociala. Media europeana este de 20% cu o tinta de sub 15% pana in 2020. Noi, la 42%, nici macar nu puteam tinde spre asa ceva intr-un timp atat de scurt, asa ca in primul rand ar trebui sa avem o definire a fenomenului. Rata abandonului scolar este de 19% in conditiile in care ne-am asumat, ca tara, un nivel de 11%, doar ca a merge la scoala nu este suficient si multi copii vin degeaba la scoala”, explica Ligia Deca, consilier de stat in Departamentul Educatie si Cercetare din Administratia Prezidentiala, potrivit bugetul.ro.
”Nu as vrea sa spun la modul general ca principala cauza este calitatea sistemului educational romanesc, ci modul in care inca se preda. Profesorul transmite cunostinte si atat. Sunt multe cunostinte, sunt profesori care nu stiu sa citeasca, exista frica din partea profesorului de a da elevului ocazia sa creeze si nu in ultimul rand faptul ca, in special la liceu, nu se face disciplina de studiu, ci stiinta. (…) Eu predau si economie, la liceu, si daca le cer sa imi dea definitia pentru viteza de rotatie a banilor, care e o definitie foarte complexa si urata, din zece elevi, 11 stiu sa reproduca definitia mai bine decat o fac eu. Dar daca le cer sa dea un exemplu simplu, nu stiu sa faca acest circuit si nu inteleg, desi ei stiu definitii, clasificari, vorbesc in sintagme si stiu eseuri la Limba Romana”, a declarat Sorin Spineanu-Dobrota, Sef Serviciu Examene si Evaluarea Manualelor al Centrului de Evaluare si Analize Educationale.
Specialistii spun că procentul ridicat al elevilor analfabeti functional are si un impact economic mare asupra PIB-ului Romaniei.
”Exista predictii care vorbesc despre cat ar creste PIB-ul Romaniei daca am rezolva aceasta problema. O varianta moderata spune ca ar creste cu peste 200% pana in 2035. Aceasta problema ne costa inca doua PIB-uri. E un lucru intuitiv. Este un subiect de interes extrem si trebuie sa devina o prioritate”, mai spune Ligia Deca.
Deși România are un nivel de analfabetism funcțional dublu față de media europeană, situatia este departe de rezolvare.
”Incercam sa identificam problema. Incercam sa vedem de unde poate sa vina o strategie in acest sens. Avand in vedere ca inca nu avem o definitie acceptata la nivel national, este greu sa spunem cati bani alocam acestei probleme. Nu putem masura nici macar ce interventii se fac”, a mai declarat Ligia Deca.