Nimeni nu ar fi plătit un leu în plus, nici angajații și nici angajatorii, subliniază fostul secretar de stat Gabriel Biriș, care s-a aflat la originea unui proiect controversat de modifi care a Codului Fiascal, ce a dus la demisia sa. Într-un interviu acordat EVZ, avocatul spune că documentul vizat a fost înțeles greșit, pentru că nu vorbește de creșteri și de scăderi de impozite, ci de o reașezare și o simplifi care a sistemului de taxare a muncii. Biriș susține în continuare proiectul, care a fost „parcat”, nu abandonat.

- EVZ: Sunteți inițiatorul proiectului de modificare a Codului Fiscal, scurs în presă, care conține ipoteza că firmele ar fi scutite de taxele pe muncă, iar persoanelor cu activități independente li se vor dubla taxele. Care e filosofia care stă la baza gândirii dumneavoastră?

- Gabriel Biriș: Eu cred că trebuie să fim egali în fața legii și că sarcina fiscală trebuie așezată în funcție de cât câștigăm, nu în funcție de cum câștigăm. În momentul în care așezi sarcina fiscală în funcție de cum câștigăm, cresc categorii de șmecheri și de fraieri. Șmecherii vor fi tot timpul pro - păstrarea privilegiilor de a plăti mai puțin. Dar pentru privilegiul unora de a plăti mai puțin, ceilalți trebuie să plătească mai mult. În acea propunere făceam ceea ce spun toți investitorii, și-anume că vor „level playing field”, în traducere condiții egale. Dispărea divizarea sarcinii fiscale în funcție de cum câștigam și rămânea doar în funcție de cât. Cu o soluție în care eu cred și despre care vorbesc deja de 12 ani, adică aceea de a face contribuțiile sociale cât mai rezonabile, prin plafonarea bazei de calcul a tuturor contribuțiilor sociale în funcție de suma veniturilor, nu pe fiecare venit în parte. Că de asta am început să ne plângem că plătim CAS și la chirii, și la dividende, și la PFA, când noi avem și salarii. În propunerea mea, această majorare a cotelor însemna pentru contractele de muncă niciun leu în plus plătit de angajat, niciun leu în plus plătit de angajator, niciun leu în minus primit de buget. Era pur și simplu o chestie de rearanjare, de care aveam nevoie ca să putem să adunăm toate veniturile în declarația anuală de venit, adică să adunăm mere cu mere, nu mere cu pere. Contribuţiile ar fi fost plafonate la cinci salarii medii pe economie, dar făceam eforturi în interiorul Ministerului de Finanțe ca să pot să arăt că se poate și la patru salarii, adică să reducem plafonul, în felul acesta stimulând în special munca eficientă.

„În România nu este bine să spui că muncești”

- Un exemplu concret?

- Gabriel Biriș:  -Dacă vorbim de 1.000 de lei cost pe serviciu prestat, la angajatul cu contract de muncă ajunge 520 lei din această sumă. Cel care încasează pe PFA, primește 720 lei, iar cel care taie factură pe microîntreprindere primește 960 lei. Păi ce se va prefera? Că e principiul vaselor comunicante. Mai în glumă mai în serios, în România nu e bine să spui că muncești. Trebuie să spui că prestezi, creezi, dar nu că muncești... că muncă înseamnă contract de muncă și acolo sarcina fiscală e mare.

-Totuși, spre deosebire de salariați, care își primesc leafa lunar, PFA-urile nu au venituri constante…

- Gabriel Biriș: -De asta e nevoie ca la PFA să se plătească la nivelul unui an întreg. Se pot estima niște plăți anticipate în timpul anului și, la sfârșit, se face regularizarea, în funcție de cât s-a câștigat efectiv. O persoană de aia se face PFA, că poate să câștige mai mult ca independent, decât ca fiind angajat.

-Nu neapărat. Sunt mulți care și-au pierdut slujbele în criză și, pentru că mai prindeau câte un proiect, nu au avut altă variantă decât să-și facă PFA pentru a fi plătiți pentru munca prestată. Și-atunci?

- Gabriel Biriș:  -Acest proiect nu are ca țintă mărirea sau micșorarea. Principiile care stau la baza lui sunt legate de echitate. La PFA, chiria la spațiu, benzina, telefonul mobil, etc. sunt deductibile. Să ne înțelegem: în momentul în care comparăm venitul impozabil, la salariat luăm salariul brut, la PFA luăm ce? Venituri minus cheltuieli, aia e baza de calcul a impozitului și a contribuțiilor... de asta este rezonabil să vorbim de sarcină fiscală în funcție de cât câștigăm, nu de cum câștigăm.

La contract de muncă n-ai cheltuieli și atunci ăla e venitul, iar la independent e ca la firmă – ai venituri minus chletuieli și plătești pe profit, pe câștigul tău. E poate o confuzie pentru că în limbajul de specialitate la PFA vorbim de venit impozabil, nu de profit impozabil, dar este vorba de profit. În realitate nu vorbim de venit, ci de profit.

„Când angajatorul dă salariul, se gândește tot la costuri”

-Practic, cu ce ar fi schimbat documentul publicat în presă modul în care se plătesc taxele pe muncă?

- Gabriel Biriș:  -Deocamdată, proiectul e parcat. Nimeni nu ar fi pierdut nimic în urma schimbărilor. Revin la exemplul anterior: la un salariu brut de 1.000 de lei, angajatul plăteşte acum contribuţii la sănătate şi pensie în valoare de 160 de lei. Salariatul rămâne cu 840 de lei în buzunar. Pentru a da acest salariu, angajatorul plăteşte taxe de 210 lei, ceea ce înseamnă că firma cheltuieşte în total 1.210 lei… de fapt, astea sunt tot contribuțiile suportate de angajat, pentru că angajatorul când îți dă salariul se gândește la tot costul și atunci salariul e mai mic. În cazul în care contribuţiile angajatorului sunt mutate în dreptul angajatului, acesta va plăti contribuţii de 370 de lei, dar va rămâne în mână tot cu 840 de lei. Și nici cheltuielile companiei nu se vor modifica.

„Salariul brut urma să crească”

-Acum un PFA plăteste doar partea angajatului: 5,5% sănătate + 10,5% pensie + 16% impozit pe profit = 32% impozit. Modificările în discuție măresc strict partea angajatului. Deci un PFA va plăti următoarele taxe: 8,9% + 21,7% + 16% = 46,6%. De ce a fost nevoie de procentele acestea majorate?

- Gabriel Biriș:  -Pentru a putea aduna de sus până jos - adică și veniturile din contracte de muncă și din PFA, din chirii și din dividente -, la contribuția la sănătate (CASS – n.r.) aveam nevoie ca baza să fie aceeași de sus până jos, ori dacă noi lăsam contribuțiile angajatorului așa cum sunt acum, baza la contractele de muncă trebuia ajustată. Și-atunci, prin măsura tranzitorie din Ordonanță, salariul brut urma să crească pentru a include și contribuțiile angajatorului. Dar aceeași sumă ajungea la buget, același cost era plătit/suportat de angajator pentru muncă, iar la angajat ajungea aceeași sumă netă. Era vorda doar de o cosmetizare, pentru ca în declarația anuală de venit să poți să faci plafonarea, să le poți aduna pe toate. Nu se schimba nimic. Doar PFA-urile care nu au și alte venituri și pentru care nu intervine plafonarea puteau să ajungă să plătească mai mult.