COŞMARUL de pe A2. Mărturiile cutremurătoare ale victimelor. “Se auzeau bubuiuri şi pacă era un film de groază” . “Toată lumea a ajuns peste mine, plini de sânge, panică, groază, ţipete, buşituri”

COŞMARUL de pe A2. Mărturiile cutremurătoare ale victimelor.  “Se auzeau bubuiuri şi pacă era un film de groază” . “Toată lumea a ajuns peste mine, plini de sânge, panică, groază, ţipete, buşituri”

Bilanţul celui mai grav accident de circulaţie din istoria Autostrăzii Soarelui este teribil: patru morţi, aproape 60 de răniţi şi 30 de maşini implicate într-un carambol sinistru produs la kilometru 67, în apropierea oraşului Lehliu, din judeţul Călăraşi. Timp de ore bune, circulaţia a fost blocată în zonă pentru ridicarea maşinilor avariate şi pentru cercetările poliţiştilor criminalişti, care au deschis un dosar penal pentru ucidere şi vătămare din culpă. Imaginile de la faţa locului, transmise de televiziuni, martori oculari şi publicaţii online, au dat fiori reci privitorilor, scenele părând mai degrabă de pe platourile de filmare ale unei producţii horror decât desprinse dintr-o realitate întâmplată în secolul XXI, la doar câţiva kilometri de capitală.

La 8.37, ora producerii accidentului, Austostrada Soarelui era învăluită de o ceaţă groasă. În zonă era instituit un cod galben de ceaţă, pentru că vizibilitatea era mai mică de 50 de metri. Cu toate aceastea, spun poliţiştii, unii şoferi nu au adaptat viteză şi distanţă dintre maşini, aşa că la kilometrul 67 inevitabilul s-a produs, scrie siteul stirileprotv.ro.

Şoferul unei Dacii Logan care venea dinspre Bucureşti a fost lovit din spate după ce, susţine el, a încetinit pentru că nu mai vedea nimic. Omul şi-a continuat drumul şi a tras pe dreapta după aproximativ 100 de metri. În spatele lui însă, bubuiturile au continuat să răsune timp de un minut, de la alte 28 de maşini care intrau una în altă, şoferii neapucand să frâneze la timp. Printre autovehiculele implicate în tragedia de pe A2 s-au numărat şi un tir și două microbuze.

Pompierii, poliţiştii şi medicii SMURD prezenţi la faţă locului susţin că este unul din cele mai grave accidente de circulaţie pe care l-au întâlnit pe Autostrada Soarelui, dat fiind numărul mare de autoturisme implicate şi de victime. Peste tot erau bălţi de combustili, ulei şi sânge.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Când am deschis ochii am văzut un geam spart. Nu ştiu dacă de la impact sau de şofer. Lângă mine era o persoană şi i-am cerut ajutorul, m-am panicat tare, am început să plâng să mă scoată de acolo, pentru că în spate se tot auzeau bubuituri şi am crezut că nu o să mai apuc să ies de acolo. Am ieşit şi am început să fug, cu ceaţă aia , parcă era un film de groază", a povestit o rănită.

Într-un microbuz, spun poliţiştii, se aflau 8 persoane, şoferul şi 7 călători. Toţi au fost grav răniţi în urmă impactului cu un camion de culoare albă. Dacă pe 6 dintre ei medicii SMURD au reuşit să-i salveze şi să-i ducă la spital, pentru doi bărbaţi care se aflau pe locurile din faţă nu s-a mai putut face nimic.

Primii şoferi implicaţi în accident ajunşi între timp la spital pentru recoltarea probelor biologice susţin şi ei că maşinile care au venit din spate circulau cu viteză.

"Intrând în peretele ăla de ceaţă, nevazând, neavând spaţiu, am redus viteză. După ce am aprin avariile de ceaţă, după nici 5 secunde ne-a lovit în spate. O lovitură de 80, 90 la ora. Mai mult, s-a dat jos din maşină să vadă ce a păţit. Pe bandă doi pe Autostrada! Cum să faci aşa ceva?", spune un şofer indignat.

"Eu am reuşit să trec pe bandă din dreapta, pe stânga erau maşinile deja lovite şi atunci a venit unul cu o forţă s-a auzit o bufnitură şi maşinile au fost pur şi simplu cărate în faţă", relatează un altul.

Între timp salvările i-au preluat pe răniţi. Un sfert dintre ei nu au dorit să meargă la spital şi au preferat să rămână la locul accidentului că să-şi păzească bunurile.

„M-am lovit.. era unul cu un jeep care m-a lovit în partea stângă, undeva a ajuns botul pe scaun şi în altă parte nu am fost lovit. Şi la piept, mă doare un pic pieptul, dar de la centură, or sărit airbagurile”, a povestit un şofer rănit uşor.

„Eram în maxi taxi chiar, în faţă cu şoferul şi a fost o fracţiune de secundă în care toată lumea a ajuns peste mine, plini de sânge, panică, groază, ţipete, buşituri de maşini, moment în care aş fi vrut să ies din maşină, dar nu aveam cum pentru că altele se loveau de noi, nu se mai deschidea uşa. Oamenii care au scăpat cu viaţă au reuşit să-i scoată şi pe ceilalţi”, a relatat Florentina Cocoș.

„Ceață și la un moment dat, m-am trezit cu un perete de mașină lovit în fața mea. 6-7 mașini. Știu că am intrat într-o Honda. La 30 de secunde au intrat alții în mine, m-au sucit pe șosea. Ce am văzut – 3-4 răniți mai grav. Eu nu am pățit nimic. Am spart repede geamul și am ieșit”, a povestit Iulian.

„Eram două persoane. La 5 km nu se vedea. Soțul a oprit, pentru că a văzut pâcla asta și a oprit puțin. A mers foarte puțin, nu am lovit noi, dar au venit din spate alții cu viteză și nu puteau să pună frână pentru că vedeau foarte târziu. Ne-am speriat foarte tare”, a povestit o femeie pentru digi24.ro.

Aproximativ 20 de conducători auto sunt audiați, sâmbătă seară, pentru încercarea stabilirii cauzelor producerii accidentului rutier de pe autostrada A2, a precizat comisar-șef de poliție George Grigore, director adjunct la Direcția Rutieră din cadrul Poliției Române, citat de Agerpres.

Întrebat dacă, după primele cercetări, se poate spune cine ar putea fi considerat principalul responsabil pentru acest accident în lanț, George Grigore a afirmat că nu se poate pronunța în acest moment cu privire la acest lucru.

"Nu ne putem pronunța la acest moment despre acest lucru. Am discutat inclusiv cu prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu, care coordonează toată activitatea de cercetare. Deocamdată, la acest moment, la sediul Biroului de Poliție A2, sunt în desfășurare audieri. Aproximativ 20 de conducători auto, care nu au fost internați, care nu au suferit vătămări, sunt în acest moment audiați pentru încercarea stabilirii cauzelor producerii acestui eveniment", a spus George Grigore.

Potrivit acestuia, pe lângă audieri, urmează să aibă loc și alte expertize în acest caz.

"Se vor face inspecții tehnice la autovehicule, se vor face probabil expertize, în funcție de ce dispune procurorul care coordonează activitatea", a mai spus George Grigore.

Peste 100 de salvatori au intervenit la locul accidentului în care au murit patru persoane, iar 41 de răniți au fost transportați la spitale.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară a deschis un dosar penal în cazul acestui accident, iar potrivit datelor actuale încadrarea este de ucidere din culpă și vătămare corporală, însă nu au fost identificați deocamdată cei vinovați, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, Liliana Bănescu, prim procuror în cadrul instituției.