REACŢIE EXPLOZIVĂ A LUI TRAIAN BĂSESCU după ce MAGISTRAŢII au decis ca fratele său să NU FIE ELIBERAT CONDIŢIONAT: “KOVESI ŞI COLDEA, DESCHIDEŢI ŞAMPANIA! AŢI REUŞIT! N-am să uit niciodată că cel care m-a anunțat că FRATELE MEU VA FI ARESTAT a fost COLDEA
- Nadina Zisu
- 2 noiembrie 2016, 15:06
Fostul președinte, Traian Băsescu a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care îi atacă pe Florian Coldea și pe Laura Codruța Kovesi pentru decizia magistraților ca fratele său, Mircea Băsescu să rămână după gratii.
"Koveși și Coldea, deschideți șampania! Ați reușit! Mircea Băsescu rămâne în închisoare. Ca om care a depășit vârsta de 60 ani, fratele meu, condamnatul Mircea Băsescu, nu a fost eliberat condiționat după ce a efectuat o treime din pedeapsă. Avea dreptul să fie eliberat. Ați considerat voi că nu s-a îndreptat (am văzut pledoaria furibundă și mincinoasă a procurorului DNA în fața unei judecătoare timorate). Fratele meu a devenit una din marile excepții de refuz a punerii condiționate în libertate. În rest, cei mai mulți oameni ca el au fost considerați îndreptați după ce au efectuat o treime din pedeapsă. L-ați ținut în arest preventiv mai bine de un an înainte de condamnare, dar nu v-a ajuns. Asta-i viața. Dar, dacă aveți impresia că asta mă înmoaie, greșiți fundamental. Ați vrut să mă descurajați , sau să-mi dați o lecție? Ce greșeală… NB – N-am să uit niciodată că cel care m-a anunțat că fratele meu va fi arestat a fost Coldea și nu Koveși."