Cu ce CONDIȚIE e dispus DACIAN CIOLOȘ să rămână în politică
- Ana Petrescu
- 30 octombrie 2016, 13:11
Premierul Dacian Cioloş a declarat într-un interviu acordat portalului Politico.eu, că ar fi dispus să rămână în politică, fie în calitate de premier, fie în altă capacitate, atât timp cât i se respectă independenţa.
Conform Politico, el a lăsat calea deschisă pentru un nou mandat, atât timp cât suficiente partide politice vor să îl susţină drept candidat.
Cioloş a vorbit şi despre corupţia din România, avertizând că acest fenomen "înseamnă, prin definiţie, sărăcie cronică”.
Referitor stilul său de guvernare, el a afirmat că abordarea sa o reprezintă implementarea unor "măsuri pe termen scurt, cu impact imediat, pentru a le oferi cetăţenilor încrederea că un Guvern independent poate duce la rezultate”.
"A fost clar pentru noi şi pentru mulţi alţii că nu te poţi aştepta la miracole într-un an, dar oamenii nu mai au răbdare”, a adăugat premierul.
"Cred că societatea românească a ajuns la maturitate – poate nu şi în cazul nivelului politic – dar la nivelul societăţii, există o maturitate”, a mai spus Cioloş.
În ceea ce priveşte decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a împiedica numirea unui membru PSD de a deveni premier, şeful Guvernului a subliniat că “preşedintele este liber să decidă criteriile”, scrie Politico.
Cioloş a discutat cu jurnaliştii portalului şi despre impactul Brexit şi, implicit, despre bugetul Uniunii Europene.
"Fie scădem bugetul UE în concordanţă cu ieşirea Marii Britanii”, fie blocul comunitar va trebui să “regândească modul în care funcţionează UE”, a afirmat primul-ministru.
Fostul comisar european pentru agricultură vrea ca liderii UE să ia în calcul “creşterea proporţiei reprezentate de resursele proprii UE în bugetul european”. Aceste resurse sunt reprezentate, printre altele, de banii strânşi de Bruxelles din taxe vamale.
Premierul şi-a exprimat speranţa că o evaluare a resurselor UE făcută recent de fostul premier Italian Mario Monti va “duce la o reluare a dezbaterii” privind bugetul blocului comunitar.
Cioloş a deschis și subiectul asupra relaţiilor comerciale dintre UE şi China. El consideră că metodologia nouă, mai dură, introdusă de Comisia Europeană pentru a evalua impactul strategiei comerciale a Beijingului “se îndreaptă în direcţia corectă”. “Suntem interesaţi şi de potenţialul de investiţii al Chinei, dar, bineînţeles, respectând normele europene”, a adăugat premierul.
Cât despre tratatul comercial UE-Canada, CETA, "este mai bine să avem un acord, decât să nu avem un acord”, a apreciat şeful Executivului.