Mircea Lucescu, INTERVIU SPECTACULOS pentru UEFA. Ce spune „Il Luce” despre primii ani de antrenorat și ce plan de viitor are cu Zenit
- Alexandru Toader
- 28 octombrie 2016, 15:51
Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român, a acordat un interviu site-ului UEFA. Tehnicianul în vârstă de 71 de ani și-a adus aminte despre prima perioadă petrecută ca antrenor, dar și cum vede fotbalul în prezent.
Despre cariera de antrenor: „Este o intensă. E foarte dificil să mai întâlneşti ce se întâmplă în fotbal în alte sfere de activitate. La fiecare trei zile eşti altcineva. Un antrenor la fel de bun ca ultimul său rezultat. Dacă e pozitiv, eşti cel mai bun din lume, dacă nu, eşti cel mai nepopular. Mai ales în ochii fanilor. Este o profesie dificilă. Iubesc însă fotbalul de mic copil. Era după război... Nu aveam prea multe opţiuni, fiind o familie numeroasă şi foarte săraci. Singurul joc disponibil era fotbalul. Tot ce am realizat a fost datorită fotbalului şi îi sunt foarte recunoscător acestui joc”.
Debutul ca tehnician și echipele pe care le-a pregătit în străinătate: „Am început să antrenez la vârsta de 28 de ani, aşa că sunt 43 de ani de atunci. Pasiunea mea pentru fotbal mă face să rămân entuziast. Am avut întotdeauna jucători foarte tineri, chiar dacă am fost la Corvinul Hunedoara, la echipa naţională, la Dinamo Bucureşti sau în Italia, la Brescia, unde Andrea Pirlo juca pentru mine la 16 ani. Am acumulat atât de multă experienţă ca jucător şi căpitan al naţionalei României încât am ştiut că trebuie să o împărtăşesc generaţiei următoare.
Imediat când am putut, în 1990, după căderea comunismului, am plecat din România. Veneam dintr-o ţară comunistă cu reguli foarte stricte, aşa că a trebuit să fiu extrem de responsabil când am făcut primii paşi într-o lume democrată. Campionatul italian era extrem de dificil, dar m-am adaptat foarte rapid şi totul a devenit mai uşor. M-am întors în România pentru 18 luni, iar apoi am plecat din nou, dar dintr-o altă poziţie şi cu mai multe cunoştinţe şi încredere în mine. Aşa am ajuns la Beşiktaş şi Galatasaray, unde am câştigat titluri. Apoi am decis să merg la Doneţk”.
Despre cei 12 ani bifați la cârma lui Sahtior Donețk: „A fost o perioadă extraordinară, cu performanţe importante şi un stadion mereu plin. Eram foarte atenţi la modul în care dezvoltam echipa. Faptul că am avut aproape cinci echipe diferite în perioada de acolo înseamnă enorm. Când am decis împreună cu preşedintele să ne bazăm în special pe talente din Brazilia, mai ales mijlocaşi şi atacanţi, am luat în calcul şi că voi ajunge aici la 18, 19 ani şi vor dori să plece când ajung la 24, 25. Aşa că am avut mereu un contingent pregătit să-i înlocuiască. De aceea Şahtior nu a avut niciodată probleme după vânzarea de jucători”.
Zenit St. Petersburg, noua echipă a lui „Il Luce”: „Filosofia mea a fost întotdeauna să dezvolt un anumit tip de jucători şi să joc un fotbal ofensiv. Eu am fost atacant. Am încercat să schimbăm puţin stilul, mai ales pentru că Hulk şi Ezequiel Garay îşi doreau foarte mult să plece. A trebuit să schimbăm modul în care abordam partidele şi să punem accient pe efortul colectiv, bazat pe o foarte bună organizare şi mai ales pe implicarea tuturor jucătorilor pe faza de atac. E încă foarte devreme din acest punct de vedere”.