Am lansat marți cartea „Războiul Informațional. Tipizarea agresiunii informaționale a Federației Ruse”, prilej cu care am putut constata actualitatea temei și cererea pentru o carte care explică în detaliu cum funcționează războiul informațional (motiv pentru care editura Institutului de Stiințe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române trebuie să scoată iute un nou tiraj, după epuizarea primului).
Iar luările de cuvânt la lansare au relansat câteva dintre temele principale ale subiectului: e război, se înscrie în legislația clasică a războiului, sau e doar agresiune, violență, fără a fi război ca asumare juridică? E nou, e o creație a tehnologiei moderne sau e vechi, preexista ca și războiul hibrid, doar că nu purta acest nume, nu era atât de vizibil și perceptibil și nu afecta atâția oameni?
În acest context, am disecat dilema și am ajuns la concluzia nuanțată, subliniată de unul dintre vorbitori, profesorul Cornel Codiță, că, de fapt, toate-s vechi și nouă toate, nu în sensul că în războaiele peloponesiace exista războiul informațional, în sensul pe care-l avem acum – crearea unei realități paralele și proiectarea acestei false percepții asupra unei populații țintă pentru a influența decidentul – așa cum nu putem spune că războiul hibrid, folosind trupe neasumate, sau războiul informațional, folosind mass-media, pervertirea informației transmise în spațiul public, ar fi o găselniță a celor care au construit fabrica de troli de lângă Sankt Petersburg sau a strategilor lui Ghenadi Gherasimov, șeful Statului Major General rus, cel care consideră că presa e armă de război. Adevărul e undeva la mijloc, și iată motivele:
Războiul informațional este o formă de agresiune, de violență a statului rus (chiar deghizat și neasumat direct), născută din două elemente definitorii ale Occidentului: principiile și valorile democratice, libertatea presei, libertatea cuvântului, libera circulație a ideilor, realități considerate de către Statul Major General al Armatei Ruse drept vulnerabilități ale societății occidentale, ce merită a fi valorificate ca oportunități pentru agresiunea informațională; apoi cuceririle tehnologice occidentale - internetul, rețelele sociale, accesul instanteneu, nelimitat și practic gratuit la informație a oricărui cetățean – care sunt elemente speculate pentru a purta agresiunea informațională în străfundurile societății occidentale, la fiecare om în parte.
Acolo unde societățile sunt bine dezvoltate, acolo unde au instituții puternice, cetățeni cu o cultură democratică dezvoltată, imunitatea e mai mare la acest tip de atacuri, ceea ce nu înseamnă că nu există nișe și pungi de cetățeni mai izolați și mai puțin instruiți ce pot fi țintiți și racolați în războiul informațional. Acolo unde instituțiile sunt slabe, presa nu respectă regulile profesionale și deontologice, acolo și războiul informațional poate avea un efect și impact mai mare.
Trolii ruși – acei angajați plătiți de către statul rus pentru a interveni în circulația liberă a ideilor pe internet pentru a dirija dezbaterile, a inocula anumite idei, a recruta și condiționa pe cei ce se pretează și a construi instrumentarul războiului informațional în sânul societăților occidentale și, firește, a-l purta neîntrerupt – sunt, de fapt, noii pirați ai spațiului virtual. Sunt omuleții verzi, neasumați, ai războiului hybrid, purtat pe internet și rețele sociale.
Să mă explic: în perioada marilor cuceriri geografice, Spania domina lumea prin identificarea unei mari cuceriri tehnologie, traversatul Oceanului, descoperirea Lumii Noi și aducerea bogățiilor de acolo în regatul Majestații Sale Mult-Catolice. Pentru a combate acest avantaj comparativ, pe care-l reprezenta Invincibila Armadă, Marea Britanie a inventat componentele războiului hibrid al momentului, pirații. Neasumați, situați în afara legii, pirații au reușit să conteste supremația și siguranța transporturilor peste oceane și să permită Marii Britanii să preia postura de hegemon al momenului și dominația mărilor și oceanelor lumii. Ei bine, trolii ruși nu sunt altceva decât pirații internetului și ai rețelelor sociale cu care, în acest nou mediu de competiție creat de Occident, încearcă să domine lumea. Au trebuit 300 de ani lumii ca să interzică prin lege pirateria, probabil că legi mai serioase de stabilire a comportamentului pe internet și rețele sociale vor închide, în timp, și subiectul războiului informațional, care face azi ravagii în sânul societăților occidentale, dar mai ales în spațiul post-sovietic.
Recomandările noastre
