Stenograme care incriminează lideri PNL, în frauda de la Evaluarea Națională din Suceava. „Evenimentul zilei” a stopat mușamalizarea politică a unui dosar de corupție. Până unde va merge DNA?

Stenograme care incriminează lideri PNL, în frauda de la Evaluarea Națională din Suceava. „Evenimentul zilei” a stopat mușamalizarea politică a unui dosar de corupție. Până unde va merge DNA?

Cazul de corupție în care Ilie Lungu, primarul orașului Salcea, este acuzat că a pus doi profesori să falsifice lucrările fiului său pentru ca odrasla lui să intre la liceu, semnalat, în premieră, de cotidianul nostru pe 21 iulie, tinde să ia o amploare deosebită. Profesorii implicați susțin că „s-a intervenit la nivel foarte înalt” pentru stoparea anchetei, dar că nu s-a mai putut face nimic după ce a apărut cazul în presă

Dosarul, aparent banal, al unei fraude la Evaluarea Națională, în care este implicat Ilie Lungu, primarul PNL din oraşul Salcea, judeţul Suceava, scoate la iveală modalitatea murdară în care s-a intervenit politic pentru a acoperi o anchetă anticorupție. Nicoleta Zettel, una dintre profesoarele anchetate în acest caz, a fost interceptată în timp ce recunoștea că primarul, „în primă fază (…) o stopat totul”, dar nu a mai putut face nimic după ce „a luat amploare presa”, deși „s-o-ncercat la nivel foarte înalt”. În stenogramele anchetatorilor este pomenit numele prim-vicepreşedintelui PNL, Gheorghe Flutur, cel care va coordona campania electorală a liberalilor în Moldova.

Ademeniți cu bani, funcții și sprijin politic

Aşa cum reiese din ordonanţa prin care procurorul DNA Suceava a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru Nicoleta Zettel, una dintre profesoarele implicate în falsificarea lucrărilor de la Evaluarea Naţională, operaţiunea de fraudare a fost pusă la cale de primarul oraşului Salcea, Ilie Lungu, la începutul lunii iunie. Prin intermediul lui Mihai Gîză, consilier local şi profesor de matematică, primarul i-a propus Nicoletei Zettel, profesoară de Limba Română şi directoare a Şcolii Gimnaziale „Cristofor Simionescu”, din satul Plopeni, să se implice în „aranjarea” examenului fiului primarului Ilie Lungu, elevul Ştefan Lungu. Tot Gîză a fost trimis, cu „epistolă” de la primar, la Cătălin Huțu, directorul Școlii Gimnaziale „Aurel Stacu”, din Salcea. Primarul le-a promis profesorilor şi lui Gîză 1.000 de lei: câte 400 pentru cei doi directori şi 200 pentru consilier. În plus, lui Huţu, care a condus centrul de examinare de la Salcea, primarul i-a promis sprijin politic pentru ca soţia sa să fie numită director adjunct la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, din Suceava. La o întâlnire de la restaurantul „Esmeralda”, din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava, Gîză i-a spus lui Huțu că va interveni personal la președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru ca soția celui din urmă să devină director adjunct, dar și că primarul PNL Ilie Lungu se va folosi de relațiile politice pentru a rezolva problema. Huţu a acceptat oferta lui Gîză, mai ales că voia să rămână, în continuare, director la şcoala din Salcea, în condiţiile în care mandatul lui expira pe 31 august.

FOTO: Ion Lungu, primarul din Suceava, este omul pe care îl invocau cei care i-au ajutat nepotul. El nu are nicio calitate în dosar

Strategia de fraudare

Rolul lui Cătălin Huţu în această operaţiune era să le transmit lui Gîză şi Zettel, prin SMS, numele supraveghetorilor care se aflau în sala în care urma să dea examen fiul primarului, astfel încât cei doi profesori care urmau să scrie lucrările să poată trece numele acestora pe lucrările ce urmau a fi înlocuite. În baza planului stabilit de profesori, lucrarea de la Limba Română, din 27 iunie, a fost schimbată cu una scrisă de Nicoleta Zettel în toaleta școlii din Plopeni. Apoi, Zettel, pe motiv că vrea să vorbească ceva cu Huţu, s-a întâlnit cu acesta din urmă în curtea Inspectoratului Şcolar Judeţean, acolo unde au fost transportate tezele, şi i-a „pasat” o carte în care se afla lucrarea de nota 10. Huţu, la rândul lui, profitând de neatenţia poliţistei care supraveghea transporturile sosite din judeţ, s-a dus în toaleta unei școli din curtea inspectoratului, și a înlocuit lucrarea elevului Ștefan Lungu cu cea scrisă de profesoara de Română. La examenul de Matematică, din 29 iunie, profesorul şi consilierul Mihai Gîză, ca să nu bată la ochi, a scris o lucrare de nota 8,25, în casa femeii de serviciu a şcolii din Plopeni, Mariana Raţă. Cu lucrarea pusă într-un plic, femeia de serviciu s-a prezentat la Salcea, unde i-a dat-o lui Cătălin Huțu. Într-un alt moment de neatenţie, teza reală a fost înlocuită şi apoi lucrările de la acest centru de examinare şi-au continuat traseul normal, până la ISJ Suceava. De acolo, au plecat la Botoşani, la Centrul de Examinare, loc unde profesorii au descoperit că lucrările elevului Ştefan Lungu au scrisuri diferite. Ulterior, DNA a intrat pe fir, în urma sesizării venite din partea poliţiştilor din Botoşani, cărora profesorii de la Centrul de Examinare le-au semnalat tărăşenia.

Decizie controversată a DNA

Primarul orașului Salcea, Ilie Lungu, profesorii Nicoleta Zettel, Mihai Gîză, dar și femeia de serviciu au fost reținuți, inițial, pe 15 septembrie și încătușați. Surpriză, însă, pentru prima oară în istoria DNA, mandatul de reținere emis de procurorul de caz de la DNA Suceava a fost revocat de către structura centrală DNA București, iar la miezul nopții cei patru au fost eliberați. La întrebarea EVZ despre această deciziie, DNA București ne-a transmis că nu ne poate oferi informații, dosarul fiind în lucru la DNA Suceava. A doua zi, procurorul de caz a dispus cercetarea sub control judiciar a celor patru și cercetarea în libertate a lui Cătălin Huțu. Ilie Lungu este cercetat pentru patru acuzații: cumpărare de influență, dare de mită (două fapte) și constituire de grup infracțional organizat.

Șef din Poliție, avansat după acoperirea fraudei

„Evenimentul zilei” a dezvăluit, pe 11 octombrie, că doi polițiști sunt vizați de ancheta DNA privind frauda de la Evaluarea Națională. Fostul șef al Poliției Salcea, subcomisarul Claudiu Olariu, împreună cu inspectorul Marius Grigoraș, desemnat cu supravegherea examenului, au întocmit rapoarte în care au declarat, în fals, că au asigurat paza și supravegherea comisiei și transportul lucrărilor de la Salcea la Inspectoratul Școlar Județean. În realitate, ofițerul Grigoraș nu a fost prezent, iar șeful său, Olariu, a susținut minciuna. În cazul celor doi ofițeri, procurorii DNA au extins cercetările și au început urmărirea penală, in rem, pentru fals intelectual și uz de fals. La scurt timp după ce fiul primarului a fost declarat admis pe baza lucrărilor falsificate, subcomisarul Claudiu Olariu a fost avansat și mutat ca adjunct al Poliției Municipiului Suceava, orașul păstorit de Ion Lungu, liderul PNL al municipiului Suceava, fratele primarului cercetat, Ilie Lungu.

Profesoarea Zettel: „S-o-ncercat la nivel foarte, foarte înalt şi nu s-o putut face nimic”

Aşa cum a dezvăluit „Evenimentul zilei”, în premieră, pe 21 iulie, anchetatorii DNA au cerut verificări şi din partea Ministerului Educaţiei, care a trimis la Suceava Corpul de Control. În acest timp, anchetetorii i-au înregistrat pe profesorii Mariana Zettel (foto), Mihai Gîză şi Cătălin Huţu. Din discuţii reiese că „totul era aranjat” dacă nu apărea scandalul în presă, că anchetetorii „trag mâţa de codă” până după alegeri.

FOTO; Mariana Zettel

Cătălin Huțu: Ce mai știi de la primar?

Nicoleta Zettel: În primul rând îţi spun ce ştiu de la Rădăşeni. Mi-a zis părintele aşa: o zis că aşa rămâne (…) O zis, nu-ţi mai bate capul cu asta (…) Iar din partea astălaltă am înţeles că, deocamdată, tot aşa, se trage mâţa de coadă. Deci, ideea este că nu am făcut nimica. Nu spui nimic și nu ne simțim vinovați și nu-i nicio treabă…O zis așa, spune-i așa, că dacă a declarat ceva să se ducă să-și retragă declarația pentru că totul se stinge aici, nu se alege nimic din ancheta asta. Nimic, nimic.

- Eu nu știu, nu știu…domnul Gîză ce mai zice?

- Am vorbit cu el, nu a făcut nimic, nu este implicat. Deci mergem în continuare. Şi cine să facă? Deci chestiilea astea o să se stingă, sunt convinsă.

- Da, primarul n-a mai trecut pe la tine, n-o mai zis nimic?

- (neinteligibil) Politic.

- De către cine? Ce?

- De către partid. Aicea-i…şi-a stricat imaginea (neinteligibil) belea, nici el nu-i OK, na.(…) Ce săţi zic, la toată lumea acelaşi…nu ştiu nimic, nu s-o întâmplat nimic, asta este.(…) Apoi, am fost mai şmecheră şi nu am mai dat aşa intervale scurte, între doişpe şi unu, ştii că ne încurcăm cumva în minute.

Apoi, Nicoleta Zettel continuă: „Băi, important e acum să nu ne pierdem libertatea. Taci, mă….c-atunci nu s-o putut stopa, c-o luat amploare presa ... deci s-o-ncercat la nivel foarte înalt ... deci foarte, foarte înalt și nu s-o putut face nimic ... pentru că deja s-o dus ... ştii tu ... deja era ... în primă fază, deci când am venit eu şi mi-o zis, o stopat totul, deci totul, dup-aia a venit al doilea val… Ştii care-i faza ... că ... dacă prinde tot grupul, e grup infracţional, e mult mai naşpa, e una să fie unul, una să fie doi, dar deja dacă-s mai mult de doi ... belea. Deci asta-i beleaua ... că dacă- i unu, doi, ştii că noi avem statutul ăsta... îmi spunea cineva, şi iei cu suspendare clar, dar dacă intri la grup e mult mai naşpa”.

Consilierul Gîză: „Flutur a scăldat-o. A spus că așa sunt copiii”

Mihai Gîză, consilier local în Salcea şi professor de matematică, a fost interceptat, într-o discuţie cu fostul director Cătălin Huţu, cum relata o întâlnire cu Gheorghe Flutur. Tot el susține și că nu este prima oară când se aranjează un astfel de examen și că sunt implicați „foarte mulți”.

Mihai Gîză îi povestea lui Huţu că l-a întrebat pe liderul PNL, Gheorghe Flutur: „Domnule Flutur, matale ce părere ai despre Lungu (primarul din Salcea - n.r.)?..Şi Flutur a scăldat-o şi-o zis: „Domnule, n-ar fi o problemă, aşa sunt copiii, unii învaţă mai bine, alţii mai puţin bine, dar nu prea sunt…nu…nu ştiu multe despre…”. A făcut-o pe niznaiul…Şi mă gândesc că nu să…amplifice acuma… doar, Doamne fereşte, după Anul nou… ştii, după alegeri…Deci, până atuncea, ei ar putea să o lase mai moale…O să caut o soluţie…o să căutăm o soluţie, vedem noi…poate vorbim cu doamna, eu ştiu, nu ştiu…eu cred că Lungu se teme…se teme de boii ăştia…că Scutaru ăsta îi foarte periculos! Doamne fereşte dacă se întâmplă ceva!

Cătălin Huțu: Probabil că se va scormoni...

Mihai Gîză: Prea mult!

Cătălin Huțu: Până în pânzele albe!

Mihai Gîză: Îs mulți, Cătălin, părerea mea! Îs foarte mulți implicați! Na, așa mi-o spus…că Lungu are vreo 3,4 sau 5 oameni care…El o spus: Domnule, nu se întâmplă nimic!

Cătălin Huțu: Daa…pe doamna Raţă (femeia de serviciu - n.r.) se poate conta sau…?

Mihai Gîză: Se poate, se poate că e și fricoasă, dar e și cu doamna…( Zettel - n.r.)

Cătălin Huțu: Da, păi ea o adus teza şi.. Mihai Gîză: Și eu îți spun sincer, rămâne între noi…lucrurile astea au fost…deci ea (Zettel - n.r.) a fost prea sigură pe ea. Deci, eu o bănuiesc, nu pot să spun numele care…dar lucrurile astea au fost făcute de 4-5 ani de zile… sau mai mult, înțelegi?

Gheorghe Fluturnu a putut fi contactat pentru a-și spune puncul de vedere.