Metoda prin care COVERCĂ ascundea urmele de TĂIERE ILEGALĂ a PĂDURILOR

Metoda prin care COVERCĂ ascundea urmele de TĂIERE ILEGALĂ a PĂDURILOR

Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT au reţinut în această dimineaţă trei persoane, în urma percheziţiilor efectuate într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul exploatării lemnului cu prejudiciu de 4 milioane de euro, prin taierea ilegală a pădurilor.

Ordonanţele de reţinere au fost emise în cursul nopţii de miercuri spre joi, cei trei fiind introduşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, conform unor surse judiciare. Suspecţii urmând să fie prezentaţi joi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Pentru alţi 12 suspecţi din dosar, procurorii au dispus măsura controlului judiciar.

Procurorii DIICOT au efectuat, miercuri, 72 de percheziţii în judeţele Argeş, Constanţa, Vâlcea, Teleorman, Maramureş, Gorj, Hunedoara, Sibiu şi Alba, într-un dosar de evaziune fiscală şi tăieri ilegală a pădurilor.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţii au avut loc şi la SC Forestcov SRL din localitatea Păuşeşti - Otăsău, cea mai mare companie forestieră din judeţul Vâlcea, administrată de Virgil Covercă, acesta având calitatea de suspect în dosar pentru tăierea ilegală a pădurilor.

Conform unui comunicat al DIICOT, în cauză sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, spălare de bani, tăiere de arbori şi furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea şi dare de mită.

Procurorii susţin că, începând cu anul 2011, Virgil Covercă, administrator al SC Forestcov SRL, care avea ca obiect principal tăierea şi rindeluirea lemnului, a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni. La acest grup, au aderat mai mulţi angajaţi ai firmei, precum şi alte persoane ce au avut şi/sau au relaţii comerciale cu respectiva societate.

S-a reţinut că, în perioada 2014 - 2016, Virgil Covercă a coordonat activităţile infracţionale desfăşurate de către membrii grupării, referitoare la tăierea fără drept de arbori, la sustragerea, transportul, primirea, prelucrarea şi valorificarea materialului lemnos, la vânzarea utilajelor, a cherestelei, precum şi la însuşirea de sume de bani din gestiunea societăţii.

Virgil Covercă le trasa sarcini echipelor de exploatare în sensul ascunderii urmelor de tăiere ilegală (folosirea vopselei de culoare roşie ce trebuia aplicată pe alţi arbori, după ce arbori anterior semnaţi de către organele silvice erau tăiaţi, scoaterea cioatelor aferente arborilor tăiaţi ilegal).

Ulterior, lemnul era prelucrat în cadrul unei fabrici din judeţul Vâlcea şi apoi transportat în Portul Constanţa pentru export către ţările arabe.

Din punct de vedere contabil, cheresteaua a fost subfacturată în cadrul unui circuit format din patru societăţi comerciale, diferenţa de bani nefiscalizată fiind însuşită de către membrii grupării.

De asemenea, anumite societăţi din cadrul circuitului economico-financiar au beneficiat şi de sume foarte mari cu titlu de rambursări de TVA.

Prejudiciul cauzat numai pentru un an din perioada investigată a fost stabilit la aproximativ 4 milioane de euro.

Cu ocazia percheziţiilor au fost găsite şi ridicate documente contabile, cinci laptopuri, şase HDD-uri, suma de 362.335 lei, bijuterii din aur - 100 de piese, cinci ceasuri din aur şi suma de 7.600 euro, transmite Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News