Homo regius sau omul de casă al regelui Carol al II-lea, Jean Pangal, conducătorul suprem al Masoneriei în perioada interbelică, era un personaj lipsit de scrupule.

 Dovadă stă, dincolo de dezvăluirile prezentate săptămâna trecută, în prima parte a acestui material, și episodul pe care vi-l propunem astăzi. În 1947, așadar la șapte ani de la abdicarea lui Carol Al II-lea, Jean Pangal, regalist convins, se punea la dispoziția comuniștilor, abia instalați de sovietici la putere. Scrisoarea adresată cu acest prilej Anei Pauker, document rarisim, recent descoperit, este, de fapt, cartea de vizită a unei epoci.

FOTO: Ana Pauker, membru al Biroului Politic și secretar al Partidului Comunist (1944- 1948), ulterior ministru de Externe al României (noiembrie 1947-iulie 1952)

Cele 474 de note informative realizate de Serviciul de Siguranță al Regatului României în perioada 1932-1942, special pentru monarhul Carol al II-lea, și care descriau în amănunt activitatea lui Jean Pangal, au fost descoperite în urmă cu doi ani - într-un dosar asociat Casei Regale a României - de sociologul Bogdan Bucur. Printre aceste note uluitoare, care atestă influența copleșitoare pe care o avea personajul nostru asupra elitei politice, intelectuale și economice a țării, se regăsesc și câteva documente deosebite.

Conversații cu Pauker la Paris, în 1945

Unul din aceste acte, datat 9 aprilie 1947-Paris, este o scrisoare pe care Jean Pangal o trimite către Ana Pauker, la acea vreme membru al Biroului Politic și secretar al Partidului Comunist (1944- 1948), ulterior ministru de Externe al României (noiembrie 1947-iulie 1952). Aflat în exil, de unde îndeplinise la un moment dat și atribuțiile de șambelan al lui Carol al IIlea, Pangal, care vâna un post în diplomație, nu se sfiește să-i scrie demnitarului comunist. Redăm, mai jos, câteva fragmente: „(...) Îmi permit, cu acest prilej, a vă reaminti de conversațiile avute cu Dvoastră la Paris, în decembrie 1945, în cursul cărora mi-ați arătat o prietenească bună-voință. Poziția mea rămâne aceeași față de interesele superioare ale țării. Sentimentele mele democratice sunt bine cunoscute de o viață întreagă de când fac politică. Pentru apărarea principiilor și ideologiei democratice am luptat neîncetat și am sacrificat totul. Pentru triumful lor am combătut cu toată înverșunarea nazismul, de la apariția lui și în special în războiul din urmă”.

„Negociator” pentru ieșirea României și a Italiei din război

Laudele de sine, care au înghițit hulpav rânduri bune din misivă, au continuat amețitor, Pangal arogânduși meritul de a fi contribuit la „liberarea” României și a Italiei! - în calitatea sa de diplomat în Portugalia. „Am contribuit de asemenea la ieșirea Italiei din războiu. Toate negocierile oficioase în vederea armistițiului Italiei, ce s-au dus la Lisabona cu Aliații, s-au făcut prin mine, până ce a sosit delegația oficială trimisă de Mareșalul Badoglio în august 1943 (n.r. - Pietro Bado-glio, politician și ofițer italian, membru al Partidului Național Fascist, a comandat armata în timpul dictaturii lui Mussolini. Numit ulterior prim-ministru, Badoglio a semnat armistițiul Italiei cu Aliații). Eram convins că ieșirea Italiei din războiu va facilita și pe a României, dislocând axa, așa cum s-a și întâmplat”.

Scriind în continuare despre eforturile pe care le-a depus în slujba intereselor României, Pangal atacă, în sfârșit, problema care-l interesează cu adevărat: „Evident, acțiunea mea ar fi putut fi mult mai eficace dacă aș fi avut o însărcinare oficială (...). Aflu acum că se pregătește o nouă mișcare în diplomație. Dacă munca, trecutul și experiența mea pot fi de folos, sunt gata a le pune, ca întotdeauna, în serviciul Regelui, al Țării și al Idealului Democratic”.

I-a scris și lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

Ipocrit, Pangal, care pregătise ani la rând scenariul pentru instalarea dictaturii regale din 1938 (aflat și atunci tot în căutarea unui fotoliu călduț), vorbește acum despre democrație ca despre un ideal propriu. Fostul Suveran Mare Comandor Al Supremului Consiliu al RSAAR înșiră, mai departe, toate funcțiile și demnitățile pe care le-a deținut în vremea regatului și, încurajat probabil de acest demers, devine obraznic, indicând chiar și țara unde ar vrea să fie folosit ca diplomat: „Evident, aș dori să fiu întrebuințat într-o țară (...) cum este de pildă Italia (...). Și cred că ar fi drept să fiu reintegrat cu rectificare de grad și de vechime, în cadrele Ministerului Afacerilor Străine, în data de 23 August 1944 (...). De altfel scriu tot astăzi, în același sens, d-lui Ministru G. Gheorghiu-Dej (...).

Finalul scrisorii este învăluit într-o piruetă amețitoare: „Vă rog să primiți, stimată Doamnă Pauker, împreună cu cele mai vii mulțumiri pentru tot ce veți face în această chestiune, respectuoasele mele omagii”.

Ana Pauker nu face nimic în această „chestiune”, în următorii ani comuniștii inaugurând în România una dintre cele mai crunte perioade din istoria țării. Decapitarea elitei intelectuale, suprimarea liderilor partidelor de tradiție și răsturnarea neverosimilă a sistemului de valori au netezit calea jumătății de veac de coșmar comunist. Din care, din păcate, nu ne-am trezit de-a binelea nici astăzi.

A fost agent secret britanic

Complexitatea personajului Jean Pangal este deosebită, el activând, de multe ori în același timp, în slujba mai multor servicii secrete. „Studiind notele informative, am ajuns la concluzia că Pangal a avut relații directe și cu câteva servicii secrete străine. Aproape că nu există dubiu că a fost și agent britanic. În Al Doilea Război Mondial, din exil, a colaborat cu serviciul secret ceh, de la Londra, Cehoslovacia fiind ocupată. De asemenea, era în legătură cu atașatul comercial al Rusiei sovietice - un așa-zis Ilin - care era, de fapt, rezidentul NKVD-ului la București. Așadar, Pangal a avut legături dovedite cu cel puțin trei servicii secrete”, conchide Bogdan Bucur.

Diplomat în Peninsula Iberică

Urmaș al familiilor boierești Pangal, Brătășanu și Djuvara (căsătorit cu Angela Djuvara, o mătușă a istoricului Neagu Djuvara), Jean Pangal a fost, în primul rând, un om politic. De două ori deputat în Parlamentul României, Pangal a ocupat și funcția de Subsecretar de Stat pentru Presă și Informație în Guvernul Iorga-Argetoianu, a avut o carieră în diplomație în perioada 1938-1940 - trimis special și ministru plenipotențiar al României în Spania (1938-1939) și în Portugalia (1939-1940). A fost un om apropiat lui Constantin Argetoianu, făcând parte din Uniunea Agrară (1932-1936) și Partidul Agrar (1936-1938).

„Perioada interbelică n-a fost nicidecum o epocă de aur”

Sociologul Bogdan Bucur (foto) pune o etichetă dură elitei intelectuale din perioada dintre cele două războaie mondiale: „Carol al II-lea și Pangal sunt reprezentativi pentru viața politică din România interbelică. Dar să nu vă imaginați că restul elitei arăta altfel. Noi suntem obișnuiți să ridicăm în slăvi, să idealizăm perioada interbelică. De ce, care este raționamentul? Este unul corect până la urmă. Această perioadă este comparată întotdeauna cu ce a urmat, cu comunismul. Adevărul este că perioada interbelică a fost urmată de un dezastru absolut. Numai prima etapă - cea dejistă - și ar fi suficient pentru a ilustra nenorocirea. A fost crimă în masă, clasa politică, intelectuală, fruntașii acestei națiuni au fost rași de pe fața pământului. Când ai un asemenea regim dement, criminal, evident că ce a fost înaintea lui devine, prin comparație, o epocă de aur. Doar că perioada interbelică n-a fost nicidecum o epocă de aur. A reprezentat, e clar, o perioadă mai bună decât cea comunistă. Numai și pentru faptul că interbelicul era un spațiu al libertății. Dar, descifrând aceste documente unice, îți dai seama de falimentul statului român din acea vreme, de lipsa lui de soluții în a asigura poporului un trai decent”.