Proiect: Cât vor fi AMENZILE pentru mașinile STAȚIONATE pe spațiul public mai mult de o lună

Proiect: Cât vor fi AMENZILE pentru mașinile STAȚIONATE pe spațiul public mai mult de o lună

Proprietarii vehiculelor staţionate mai mult de o lună pe domeniul public sau privat al statului, care refuză să se conformeze somaţiei de a ridica maşina, pot fi sancţionaţi cu amendă de până la 4.000 de lei, prevede o propunere legislativă depusă la Senat.

"Se constituie în contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 lei refuzul proprietarului sau al deţinătorului legal de a se conforma somaţiei adresate (...), ca în termen de 5 zile să ridice vehiculul aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale", se arată în propunerea legislativă iniţiată de senatorii PSD Ioan Chelaru, Augustin Mitu, Ioan Deneş, Petru Frătean, Sorin Lazăr, Ovidiu Donţu. 

Cuantumul amenzii a fost dublat în proiect faţă de legea în vigoare. 

Iniţiatorii proiectului şi-au propus reducerea termenului de un an la o lună pentru degajarea domeniului public în cazul vehiculelor abandonate. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Actul normativ redefineşte "vehiculul abandonat" ca vehicul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin o lună, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut. 

"Forma actuală a Legii 421/2002 nu conferă autorităţilor administraţiei publice locale posibilităţi reale de înlăturare a efectelor determinate de autovehiculele fără stăpân/abandonate, (...) din cauza termenelor foarte lungi pe care le presupune actuala reprezentare pentru efectuarea procedurii de ridicare a acestor autovehicule", precizează iniţiatorii în expunerea de motive. 

Propunerea legislativă care prevede modificarea Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale va intra în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată.