Cutremur în rândul agenţiilor de turism: 1.384 au pierdut licenţa
- Teodora Cimpoi
- 6 octombrie 2016, 00:00
Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) a decis, pe 4 octombrie, să retragă licenţa de operare pentru 1.384 de agenţii de turism, pentru că nu au prezentat poliţa de asigurare în cazul insolvenţei sau falimentului.
Pe listă se află aproape toţi marii touroperatori din România, care au reacţionat imediat, unii ameninţând ANT cu procese. Asociația Națională a Agențiilor de Turism ne-a precizat că din cele 1.380 de agenţii, circa 1.000 oricum nu mai funcţionau, pentru că au fost închise de-a lungul anilor sau pentru că erau sedii la care s-a renunţat.
Clienţii firmelor rămase fără licenţă trebuie să ştie că agenţia de turism în cauză e obligată să onoreze în continuare contractul, ne-a precizat ANT. De asemenea, clienţii sunt sfătuiţi să ceară agenţiei să le prezinte poliţa de asigurare. În caz de faliment sau insolvenţă, agenţia trebuie să despăgubească turiştii în termen de 15 zile de la data declarării procedurii, altfel asigurătorul face asta în 30 de zile de la primirea tuturor documentelor.