Dacă luăm în consideraţie sloganul electoral „Mândri că suntem români!”, cu ajutorul căruia au crezut unii că iau caimacul fostelor alegeri, am văzut cu toţii că, pe româneşte, au „luat plasă”.
Mândria rămâne, fiind în genă. Şi e bine să fie aşa, ca să putem ţine steagul sus. Însă a fi mândru, nu înseamnă a nu fi şi realist!
De-a lungul vremurilor, am fost şi suntem încă „rupţi în fund”, probabil şi ca urmare a păgubosului concept autohton „al capului plecat, pe care sabia nu-l taie”, devenit genetic. Auto-reprogramarea genei este dificilă, dar nu imposibilă. Depinde de timp, de voinţa personală şi, mai ales, de voinţa politică. Să nu aruncăm greul numai pe umerii lui Dumnezeu!
De noi ţine să nu rămânem, ca până acum, una dintre cele mai sărace ţări din UE; cu un sistem de sănătate publică deficitar şi o speranţă de viaţă printre cele mai mici; cu numărul cel mai mare de emigranţi economici în ţările vestice; cu o structură socială aproape bipolară, din care, pătura de mijloc a populaţiei este, deocamdată, destul de subţire; cu tarife şi preţuri de nivel occidental, la salarii româneşti (chiar şi pentru mulţi din sectorul privat); cu o corupţie cvasi endemică, înrădăcinată la toate nivelele societaţii; cu o infrastructură slabă ( a se vedea lipsa autostrăzilor, în pofida banilor irosiţi), din cauza căreia investitori străini importanţi din România vor să-şi mute afacerile în alte ţări, în detrimentul interesului economiei naţionale; companii şi firme româneşti de succes, sufocate intenţionat, în favoarea unor concerne străine, ce vor să cucerească piaţa românească, cu concursul din plin interesat al unor factori de decizie autohtoni! Lunga listă neagră poate fi continuată de oricine...
Din nenorocire, se constată că încă suntem contaminaţi de o megalomanie, care nu a fost niciodată caracteristică poporului român. Megalomania este urmarea celei ceauşiste, dobândită – la rândul ei – de la cea stalinistă şi, în special, de la cea nord-coreeană. Schimbarea de regim de după 1989 nu a produs modificări din acest punct de vedere. Mega-construcţia Catedralei Mântuirii Neamului exemplifică perfect perpetuarea aceleiaşi optici megalomaniace a unei puteri totalitare, slabă în esenţă, cum a fost naţional- comunismul ceauşist. Deocamdată, nu pot fi justificate credibil sumele enorme de bani cheltuiţi până acum - şi în continuare - pentru acest obiectiv important pentru naţiune, dar NU urgent, atâta timp cât nu se alocă suficienţi (sau deloc) bani în investiţii, care să asigure mii de locuri noi de muncă; cât timp sănătatea, educaţia, cultura (cu vestigiile sale istorice) sunt neglijate financiar, nu ne putem imagina o transformare benefică a standardului de viaţă autohton. Aştept cu oarecare curiozitate etapa când interiorul acelui colos va trebui decorat integral. Cine, oare, va fi câştigătorul „luptelor fratricide” ce au loc, probabil, pentru acest mare proiect artistic şi la ce preţ se vor ridica lucrările?
Recomandările noastre
