Fost prim-ministru și apoi președinte al țării, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, Peres a decedat la vârsta de 93 de ani, după o carieră politică fabuloasă

Când era întrebat care este secretul logevității sale, Shimon Peres răspundea amuzat că face gimnastică zilnic, nu mănâncă mult și bea un pahar-două de vin bun. Alteori, pomenea de sucul de lămâie pe care l-a băut în fiecare dimineață toată viața.

Ales președinte, la 83 de ani, a spus: „Eu și Moartea suntem certați”. Szymon Persky avea 11 ani când împreună cu părinții părăsea definitiv, în 1934, localitatea Wisniew, pe atunci în Polonia, azi în Belarus, pentru a se instala în Palestina, la Tel Aviv. După patru ani, când merge la liceu, își ia numele de Shimon Peres.

Viața i se schimbă în 1948, când se înscrie în miliția sionistă Haganah, nucleul viitoarei armate israeliene. David Ben Gurion, premierul de atunci, îl trimite în străinătate, într-o misiune clandestină de achiziții de arme.

În 1959 este ales în Knesset, parlamentul israelian, moment în care începe adevărata carieră politică a lui Shimon Peres. De-a lungul timpului, deține numeroase portofolii: Finanțe, Apărare, Externe, Imigrație, Transporturi, iar în două rânduri este șeful guvernului.

„Sunt eu un perdant?”

A avut parte și de multe eșecuri: în fruntea partidului muncitoresc, în alegerile din 1977, 1981, 1984 și 1988 pierde alegerile în serie. De la tribuna unui congres al laburiștilor, la sfârșitul anilor 1980, întreabă: „Sunt eu un perdant?” Asistența răspunde la unison: „Da!”

Până și apropiații îi reproșează înclinația lui spre manevre politice de culise. Yitzhak Rabin, marele său rival din partid, îl numește „intrigant murdar”.

A mulțumit României că i-a salvat pe evrei

Ajunge să fie destestat și de Stânga, și de Dreapta. Una îi reproșează începutul colonizării teritoriilor ocupate, cealaltă, reproșează cedările care au dus la semnarea Acordurilor de la Oslo, cu palestinienii, în 1993. Premiul Nobel pentru Pace șterge toate afronturile.

În vara lui 2010, într-o vizită la București, Peres face o declarație care provoacă valuri mari: „Nu vom uita niciodată că în perioada cea mai întunecată a istoriei, perioada nazistă, România a ajutat la salvarea a 400.000 de evrei care au venit în Israel, au ajutat la construirea Israelului, dar, în același timp, nu și-au uitat iubirea pentru România, și-au păstrat cultura românească”.