Ce NU a spus Obama de la tribuna ONU despre MIZERIA din Siria. Monologul unui Președinte DEPĂȘIT
- Radu Pădure
- 26 septembrie 2016, 16:37
Președintele Obama a expediat șerpăria din Siria în doar câteva vorbe, deși situația de acolo a destabilizat Occidentul. Fred Hyatt de la Washington Post dezvăluie ce a ascuns Barack Obama vorbitorilor, într-un editorial senzațional, pe care îl reproducem integral.
Cu ocazia ultimei sale apariții în fața Adunării Generale a ONU, acum câteva zile, președintele Obama nu a avut prea multe de spus despre războiul civil dintre dictatorul sirian Bashar Al-Assad și dușmanii săi.
„O victorie militară finală nu este posibilă”, a spus el, și a adăugat că Statele Unite „vor continua munca diplomatică dificilă care urmărește să oprească violența și să ofere ajutorul celor care au nevoie și sprijin celor care urmăresc stabilirea unei înțelegeri politice.”
Apoi a trecut la alte subiecte.
Dat fiind că Siria este cel mai mare eșec umanitar și strategic al său, unde ultima lui inițiativă diplomatică se năruia exact în timp ce își susținea discursul, graba cu care a expediat subiectul nu a surprins pe nimeni.
Însă, cum Obama este Obama, puteți paria că s-a gândit la această problemă mult mai mult decât cuvintele spuse la ONU. Iar dacă ar fi gândit cu voce tare, iată ce ați fi putut auzi:
„Bineînțeles, se va alege praful de ultimul acord de pace al lui Kerry. Vladimir Putin este pe cale să câștige, de ce s-ar simți obligat să respecte o înțelegere? Și chiar dacă Putin ar vrea să fie corect, de ce ar face la fel și Assad? Și el este pe cale să câștige – dacă are chef să nimicească până la unu toți locuitorii din Alep, cine îl poate opri?
Este deci corect să-l mai las pe John să mai continue aceste misiuni sortite eșecului? În fiecare an, promite că va ajunge la o înțelegere și se jură că va trece la Planul B dacă sirienii și rușii nu se țin de cuvânt. De fiecare dată ei îl păcălesc, iar lui tot nu-i ajunge și insistă. Nu există nici un Plan B, pentru că nu voi aproba niciodată un Plan B.
Însă John este lăudat pentru insistența sa neobosită. Și toți părem că ne dăm toată silința. Dacă reușesc și de data aceasta, toată mizeria ar rămâne pe capul lui Hillary. Sau, Doamne ferește, al ăluilalt.
Adevărul este că nimeni nu ar trebui să dorească plecarea lui Assad, oricât este el de odios. Nu pot spune asta cu voce tare, bineînțeles, din moment ce acum câțiva ani îl declaram terminat. Da, este un criminal în masă și un torționar. Ba chiar m-a sfidat folosind arme chimice, după ce Vladimir și cu mine ziceam că am rezolvat problema. Știți, chestia ambiguă cu clorul.
Însă care e alternativa? „Opoziția moderată?” Mă faceți să râd. Poate că nu trebuia să spun despre ea că este formată din „fermieri, profesori sau farmaciști”, dar, zău așa, Al-Qaida și ISIS ar juca tontoroiul în Damasc dacă Assad ar pleca.
Oh, știu ce ar spune Hillary. Dacă aș fi ascultat-o în 2011 și 2012 - și pe Petraeus, Panetta și ceilalți – „forțele moderate” ar fi fost acum mai puternice. Ar fi trebuit să le antrenăm, să le sprijinim și să le acordăm o șansă contra lui Assad. John a încercat și el să mă convingă cu aceleași argumente, la început. A crezut că poate să mă păcălească acolo unde Hillary nu a reușit.
Dar nu am fost de acord pentru că m-am temut că dacă trimitem trupe acolo, terorismul se va extinde, țara se va prăbuși, și ne-am trezi cu milioane de refugiați. Ba chiar și cu Rusia amestecată. Așa că nu ne-am implicat și da: terorismul s-a răspândit, țara s-a prăbușit, ne-am trezit cu milioane de refugiați și cu Rusia care s-a amestecat. Și, da, toată Europa este instabilă din cauza Siriei.
Dar știți ceva? Putea fi și mai rău. Se puteau întâmpla toate nenorocirile astea – sute de mii omorâți, jumătate de țară nevoită să-și părăsească locuințele - și trupele americane în mijlocul acestei chestii. Ăsta e stilul lui Bush. De asta m-am ferit.
Așa că acum este problema lui Putin. E chiar așa de rău? Poate că nu s-a transformat într-un bucluc pentru el, așa cum am zis că se va întâmpla, dar aveți răbdare. Problemele lui în Siria nu s-au terminat încă.
Și ce va face viitorul președinte? Iată un motiv să nu ascult ideile nici unuia dintre ei. Zone de interdicție de zbor? E puțin cam târziu pentru asta, cu sistemul antiaerian rusesc acoperind întreg teritoriul. Zone tampon? Cine le va asigura securitatea? Îmi ajunge până peste cap că trebuie să-l imit pe LBJ (președintele Lindon B. Johnson, succesorul lui Kennedy, partizan al trimiterii trupelor în Vietnam – n.r.) în Irak, trimițând oamenii înapoi, după ce i-am retras.
De acord, situația e proastă. Nu pot să sufăr toată mizeria asta. La dacu’, prefer să vorbesc despre schimbarea climatului, despre Burma sau chiar despre Ucraina. Și, da, peste vreo douăzeci de ani, un președinte s-ar putea să meargă la ce-o mai rămâne din Alep și să-și exprime regretele, așa cum am făcut eu în Laos și la Hiroshima și peste tot.
E în regulă. Vine de la sine. Sper doar să înțeleagă că totul pare mai ușor post-factum. La vremea respectivă nu exista nici o soluție evidentă. Uneori războaiele civile trebuie să fie lăsate să se mistuie până la capăt.
Unde e John? Am nevoie să-mi mai câștige încă patru luni de zile. Încă patru luni și nu mai e treaba mea.”