Când va fi desemnat un nou viceguvernator al BNR. ANUNŢUL făcut de Dragnea

Când va fi desemnat un nou viceguvernator al BNR. ANUNŢUL făcut de Dragnea

România ar putea desemna un nou viceguvernator al Băncii Naţionale după alegerile legislative din 11 decembrie, deoarece Parlamentul are nevoie de timp pentru a face cea mai bună alegere, a declarat preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, transmite Agerpres.

Principalele partide parlamentare au căzut de acord să amâne o decizie cu privire la noul viceguvernator al BNR până după alegeri, astfel încât perioada de campanie să nu afecteze numirea unui nou viceguvernator, a afirmat Dragnea, într-un interviu acordat Bloomberg. 

“Vrem să dispunem de timp pentru a lua cea mai bună decizie iar această decizie nu ar trebui influenţată de dezbaterile electorale. Este important să avem un mediu politic calm atunci când discutăm propuneri şi audiem candidaţi pentru acest post”, a spus preşedintele PSD. 

Bogdan Olteanu se află în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, fiind acuzat de DNA că a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.