PRU al lui Bogdan Diaconu rămâne fără grup parlamentar, după prima zi de sesiune
- Ana Petrescu
- 1 septembrie 2016, 19:24
Încercarea președintelui Partidului România Unită (PRU), Bogdan Diaconu, de a forma un nou grup parlamentar în Camera Deputaţilor sub denumirea fostului USL a eşuat, după ce principalele partide au sistat discuţiile asupra acestui demers pe care l-au calificat "şmecherie ieftină", în afara regulamentului, anunță Mediafax.
La începutul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, Bogdan Diaconu a venit la tribună şi le-a adus la cunoştinţă colegilor că şi-a făcut grup parlamentar, pe structura fostei USL. ”Vă aducem la cunoştinţă înfiinţarea grupurilor parlamentare USL - Alianţa politică Uniunea Social Liberală (…) Aceştia fac parte din grupul USL, denumirea grupului parlamentar va fi PRU, România Unitã”, a anunţat Diaconu de la tribună.
Demersul preşedintelui PRU a fost însă contestat de liderii celorlalte grupuri parlamentare, care au argumentat că tentativa lui Diaconu nu este regulamentară.
”Ceea ce a fost prezentat ceva mai devreme este o himeră, o dorinţă. Poate, cândva, zece parlamentari, care la un moment dat au candidat pe lista aceluiaşi partid şi au intrat în parlament, vor forma un grup, cândva. El va intra în drepturi conform regulamentului în următoarea sesiune parlamentară. Ceea ce s-a întâmplat mai devreme aici şi modul în care antevorbitorul meu a solicitat acest lucru este total neregulamentar şi în consecinţă nu va fi luat în calcul”, a afirmat Marian Neacșu, liderul grupului PSD.
”Din punct de vedere regulamentar, toate aceste mişcări ar fi trebuit să treacă prin Biroul Permanent şi, mai departe, să fie prezentate plenului. Lucru care nu s-a întâmplat. Ceea ce se încearcă astăzi este o şmecherie ieftină, ca să fiu foarte delicat în exprimare. În consecinţă, ar trebui să spunem numai că am ascultat o intervenţie de la tribuna Camerei Deputaţilor, atât şi nimic mai mult”, a spus, la rândul său, şi liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu.
Potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor, grupurile parlamentare ”se pot constitui din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid politic, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau alianţe electorale”. De asemenea, ”formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor este interzisă”.