Maria Ligor: Românii cu domiciliul sau reședința în străinătate vor putea vota la orice secție din afara granițelor

Maria Ligor: Românii cu domiciliul sau reședința în străinătate vor putea vota la orice secție din afara granițelor

Ministrul delegat pentru Relația cu românii de pretutindeni, Maria Ligor, a declarat, miercuri, că MAE va putea propune organizarea de secţii de votare în diaspora pe lângă cele aferente misiunilor diplomatice, iar românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi vor putea exercita preferinţa electorală la orice secţie organizată în afara graniţelor, pe liste suplimentare, informează Agerpres.

"Am adoptat astăzi, prin ordonanţă de urgenţă, modificări aduse normelor de organizare a alegerilor pentru Senat şi pentru Camera Deputaţilor. În esenţă, am adoptat măsuri speciale pentru organizarea acestor alegeri din decembrie 2016 pentru a rezolva două chestiuni pe care le-am identificat drept obstacole tehnice în calea exercitării dreptului de a alege. Explicit, ne referim la faptul că, pe lângă posibilitatea de a organiza secţii de votare la misiunile diplomatice, înţelegând aici ambasade, consulate sau institute culturale, şi, de asemenea, secţii de votare la solicitarea a 100 de alegători care se înscriu cu această preferinţă în Registrul Electoral, am creat şi posibilitatea de a organiza secţii de votare acolo unde au mai fost anterior şi unde, în funcţie de informaţiile de care dispunem, există o prezenţă semnificativă a românilor. Aceste secţii vor fi integrate în lista finală de secţii de votare pentru Diaspora, listă care va fi stabilită de Autoritatea Electorală Permanentă", a explicat Maria Ligor, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria. 

Ea a precizat că nu există, la acest moment, un număr orientativ al secţiilor de votare care se vor înfiinţa în străinătate în acest an. 

"Nu avem în acest moment un număr orientativ în legătură cu propunerea pe care o vom face în acest an. Pornim, evident, de la ceea ce am avut şi anterior. Numărul orientativ, dacă doriţi, pe care l-am avut la alte alegeri este cam de 300 de secţii, dar asta nu ne constrânge. (...) MAE are obligaţia să trimită, în termen de 30 de zile de la începerea perioadei electorale, lista secţiilor de votare", a spus Ligor. 

Ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni a adăugat că o a doua modificare adusă "vizează posibilitatea ca românii cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate să poată vota la orice secţie din străinătate". 

"Respectiv, posibilitatea să fie înscrişi în listele suplimentare, indiferent de secţia de votare la care se prezintă. Până în prezent, exista o dificultate în acest sens şi am încercat să eliminăm acest obstacol", a precizat Ligor. 

Ea a menţionat, referitor la folosirea listelor suplimentare, că "principala preocupare care exista anterior era legată de posibilitatea votului dublu sau multiplu". 

"Legea 208 care e în vigoare în momentul de faţă prevede foarte clar că identitatea alegătorului este verificată elctronic şi că această eventualitate a votului multiplu este practic eliminată", a spus Ligor. 

Întrebată dacă pe listele suplimentare vor putea vota şi românii care nu s-au înscris în Registrul Electoral, Ligor a spus: "Exact". 

"Cei care sunt înscrişi în Registrul Electoral sunt alegătorii care îşi exercită dreptul de vot fie prin corespondenţă, fie fac o opţiune pentru crearea unei secţii de votare acolo unde şi locuiesc, dar ca să se poată înfiinţa secţia de votare respectivă trebuie să existe cel puţin 100 de persoane în acea localitate cu acea opţiune. Până în prezent, din păcate, avem o singură situaţie de acest gen, în Republica Moldova, unde, într-o localitate, avem 100 de alegători care şi-au exprimat dorinţa să voteze la o secţie de votare organizată acolo", a spus ministrul. 

Maria Ligor a adăugat că ordonanţa prevede şi "posibilitatea ca cererea de înscriere în Registrul Electoral şi copiile după actele doveditoare ale domiciliului sau reşedinţei în străinătate să poate fi trimise la ambasade sau consulate şi în format electronic, prin email". 

Potrivit ministrului, având în vedere că data alegerilor parlamentare a fost fixată pentru 11 decembrie, data până la care românii din Diaspora se mai pot înscrie în Registrul Electoral, aşa cum prevede lege, "devine 14 septembrie".

AEP a anunţat că, până la data de 29 august, au fost validate 7.512 cereri de înscriere în Registrul electoral, depuse de alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Dintre acestea, 5.627 menţionează opţiunea pentru votul prin corespondenţă, iar 1.885 pentru votul în secţiile de votare. 

Cererile de înscriere în Registrul electoral cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă au fost depuse în 38 de ţări, iar cele cu opţiunea pentru votul în secţiile de votare au fost depuse în 31 de ţări.