Peste 3.000 de angajaţi din energie vor fi disponibilizaţi în acest an, cu plăţi compensatorii de 3,6 milioane euro

Peste 3.000 de angajaţi din energie vor fi disponibilizaţi în acest an, cu plăţi compensatorii de 3,6 milioane euro

Angajații disponibilizați în cursul acestui an de la Complexul Energetic Oltenia, Complexul Energetic Hunedoara și Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului vor beneficia de măsuri de protecție socială, după ce Guvernul a alocat fondurile necesare pentru plata acestora.

Prin trei Hotărâri adoptate în ședința de astăzi, Executivul a alocat aproximativ 16,5 milioane lei (circa 3,6 milioane euro) din bugetul asigurărilor de șomaj pe anul 2016 pentru plata venitului lunar de completare, de care vor beneficia 3.090 de persoane disponibilizate de la cele trei companii din domeniul energiei, în baza Planurilor de disponibilizare, după cum urmează:

- Societatea Complexului Energetic Oltenia S.A. – se alocă suma de 12,364 milioane lei pentru plata venitului lunar de completare pentru 2.000 de persoane ce urmează să fie disponibilizate în acest an din cadrul companiei; - Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. – se alocă suma de 3,306 milioane lei pentru plata venitului lunar de completare pentru 840 de persoane ce urmează să fie disponibilizate din cadrul companiei; - Societatea Națională de Închideri Mine Valea Jiului S.A. – se alocă suma de 831.000 de lei pentru plata venitului lunar de completare pentru 250 de persoane ce urmează să fie disponibilizate, în două etape, din cadrul societății.

Acest venit lunar de completare se adaugă indemnizației de șomaj.