Tot în cadrul ședinței de Guvern de ieri a fost prezentat, pentru a fi lansat public, ghidul dedicat investitorilor străini „The Foreign Investor’s Guide 2016”, realizat de către echipa InvestRomania.
Ghidul Investitorului Străin este accesibil pe website-ul www. investromania.gov. ro oricărei persoane străine interesate să pornească o afacere în România, a anunțat Guvernul.
● De asemenea, în ședința de ieri, Guvernul a aprobat un act normativ prin care stabilește nivelul stocurilor de urgență pentru ţiţei şi/sau produse petroliere în anul 2016. Acesta se ridică la 1,2 milioane de tone. În anul 2016, nu vor fi constituie stocuri specifice de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, nivelul stocurilor de urgenţă va fi echivalent cu cel al stocurilor minime, a mai decis ieri Guvernul.
● Tot ieri, Guvernul a emis, printr-un proiect de lege, noi reglementări privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor.
● Guvernul a mai hotărât că acreditarea serviciilor sociale, respectiv acordarea licenței provizorii și a licenței de funcționare pentru servicii sociale destinate copiilor, persoanelor cu dizabilități, victimelor violenței domestice și persoanelor vârstnice vor fi realizate nu doar de către Ministerul Muncii (MMFPSPV), ci și de către cele 3 autorități, respectiv: Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD).