Sky News a dat în România peste cei mai exhibiţionişti traficanţi de arme din lume

Sky News a dat în România peste cei mai exhibiţionişti traficanţi de arme din lume

Filmuleţul prezentat de televiziunea britanică naşte multe întrebări pe care realizatorii săi le-au lăsat fără răspuns

Nişte ziarişti de la postul de televiziune Sky News au reuşit o performanţă demnă de mult mai celebrii lor conaţionali, cercetătorii britanici. Ei s-au întâlnit cu aşa-zişi traficanţi de arme români, într-o pitorească şi sigură poieniţă din ţara noastră. I-au filmat, i-au tras de limbă, i-au lăsat cu buza umflată necumpă r â n d nici măcar un cartuş tras de la ei, după care au plecat liniştiţi la Londra. Acolo, culmea, au găsit nişte producători de televiziune, la fel de naivi şi drăguţi ca traficanţii noştri, care leau achiziţionat şi difuzat filmul.

Acum, probabil, aşteaptă să primească un premiu sau măcar o menţiune pentru uriaşa lor realizare jurnalistică.

Povestea spusă de ziariştii britanici

Realizatorii filmuleţului de pe Sky News spun că au negociat luni de zile cu membrii unei bande de traficanţi din România, dar nu precizează dacă prin telepatie, porumbei voiajori, internet, telefon, ori prin scrisori recomandate cu confirmare de primire. Cum e greu de crezut că nu se sesiza vreun serviciu secret dacă tocmeala se făcea prin internet ori telefon, sau că dura doar câteva luni dacă se derula prin Poşta Română, rămân în picioare primele două variante.

Ajunsă pe meleagurile mioritice, teribila echipă de jurnalişti britanici a fost îndrumată, nici aici nu ni se spune cum, către o o anumită zonă, rămasă şi ea nebotezată. „Ni s-a spus că la un anumit punct pe drumul spre locul întâlnirii, un vehicul 4x4 va fi parcat pe partea opusă a drumului şi va face semne cu farurile, semnalându- ne să ne oprim. Ni s-a spus să rămânem în maşina noastră şi să nu încercăm să filmăm sau să ne apropiem de pasagerii din vehicul înainte de a ajunge la destinaţia finală”, se arată în reportaj.

Sky News povesteşte cum jurnaliştii i-au urmat pe traficanţi într-o pădure unde nu era semnal la telefon, iar acolo s-au oprit pe o poieniţă. „Doi bărbaţi ne-au făcut semn să îi urmăm. Am fost percheziţionaţi, echipamentul nostru a fost verificat, iar telefoanele luate şi încuiate într-o maşină. Ne-au luat cheia de la maşină. După ce au deschis portbagajul maşinii, ne-au arătat tipurile de arme disponibile spre vânzare”.

FOTO: Scenă din filmul realizat de Sky News

„Ai noştri” ştiau că au de-a face cu ziarişti

„Nu este niciun subterfugiu aici. Ei ştiau că noi suntem o instituţie de presă care doreşte să ilustreze modul relativ uşor de procurare a unei arme şi credeau că vom cumpăra arme. Noi nu am făcut asta, ceea ce a complicat puţin lucrurile. Ceea ce este esenţial este că lor nu le păsa dacă eram pregătiţi să plătim. În timpul întâlnirii noastre ne-au spus clar că ar vinde absolut oricui - celor ce jefuiesc bănci, criminalilor în masă sau teroriştilor, fără nicio deosebire’’, a explicat unul dintre jurnaliştii britanici.

Drăguţi până la capăt, negustorii de arme şi-au dezvăluit sursa

„Le aducem din Ucraina împreună cu muniţia, cât de multe doriţi”, a spus unul dintre membrii bandei. Acesta a precizat că echipa lui se ocupă doar de arme de foc, dar are legături strânse cu altă bandă, specializată în armament greu, grenade şi mine. Printre armele prezentate jurnaliştilor britanici erau şi puşti cu lunetă, de ultimă generaţie. Una dintre ele, care costa 3.000 de euro, era un model austriac Steyr.

Armele sunt aduse din Ucraina în România, înainte de a fi livrate de altă bandă infracţională către Europa Occidentală şi Orientul Mijlociu. Însă Europa Occidentală este principala destinaţie, a tras concluzia Sky News.

Oficiali britanici s-au prins imediat că filmul e pe bune

Întorşi la ei acasă, jurnaliştii Sky News au arătat înregistrările din România unor ofiţeri din cadrul National Crime Agency (NCA), care au confirmat că tipul de arme, locul întâlnirii şi preţurile discutate erau în concordanţă cu informaţiile NCA. „Armele provin adesea din apropierea unor zone de conflict precum Ucraina, aşa cum este cazul locului întâlnirii dumneavoastră’’, le-a spus Ian Cruxton, director în cadrul NCA pentru combaterea criminalităţii organizate. „Analiştii în domeniul securităţii susţin că celulele teroriste islamiste şi atacatorii de tipul lup singuratic iau acum în calcul achiziţionarea de arme automate drept cea mai bună modalitate de a comite crime în masă în locuri publice. Graniţele deschise ale Europei înseamnă acum că arme precum pistolul-mitralieră AK-47 pot fi uşor livrate cumpărătorilor din Europa Occidentală’’, a anunţat, doct, Sky News.