Carla’s Dreams nu scapă de fete. Artistul, sărutat de cum au debutat audițiile X Factor
- Anca Simionescu
- 28 iulie 2016, 00:00
Simpaticul artist de peste Prut are multe de pătimit. Pe lângă colegii care îi dau sfaturi, cântărețul se trezește și în situații mai delicate
Un nou sezon al showului „X Factor” revine din toamnă la Antena 1, iar pregătirile sunt în toi. De luni, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică Jr. au pornit în căutarea factorului X, printre sutele de concurenţi care s-au prezentat la preselecţii. Cei patru artişti sunt în premieră în această formulă, într-un show de divertisment, iar Carla’s Dreams este pentru prima dată în rol de jurat. „Veteranii” show-ului l-au primit cu brațele deschise pe cel mai nou membru, ba chiar i-au împărtășit și mici secrete din „bucătăria” show-ului, în pauzele dintre filmări.
Pentru prima zi de audiţii, juratul a optat pentru o pictură din culorile portului tradițional moldovenesc, care s-a asortat la ţinuta Deliei, colaboratoare veche a sa.
Surprizele n-au întârziat să apară, iar o concurentă cu „tupeu” a reușit să-l convingă pe Carla’s Dreams să vină pe scenă lângă ea, pentru a cânta împreună „Eroina”. Juratul a fost, însă, luat prin surprindere și s-a trezit îmbățișat și sărutat la finalul melodiei.
Invitați ca spectatori
„Odată cu noul val de tineri ce se înscriu la „X Factor”, observăm cu toţii că avem concurenţi din ce în ce mai pregătiţi”, a mărturisit Dani, iar Răzvan Simion a completat şi el că „factorul X nu e uşor de găsit, dar ajungând deja la cel de-al şaselea sezon, ne place să credem că am reuşit să îl cultivăm. Anul ăsta, mai mult de jumătate dintre cei care vor urca pe scenă au crescut cu formatul ăsta spectaculos de tv”, a declarat Răzvan. Toţi cei care doresc să vadă live show-ul sunt invitaţi să participe ca spectatori, până pe 9 august, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti.