Biblioteca lui Vadim, vândută la kilogram pe prețuri de nimic
- Razvan Gheorghe
- 25 iulie 2016, 00:00
După ce au vândut la licitație documente rarisime – semnate de împăratul Napoleon Bonaparte sau Maximilien de Robespierre-, fiicele defunctului Corneliu Vadim Tudor au înstrăinat și cărțile din biblioteca familiei, la kilogram, în schimbul unor sume ridicole
Potrivit surselor „Evenimentului Zilei”, Lidia Tudor (fata cea mare a Tribunului) a contactat telefonic, la sfârşitul săptămânii trecute, un anticariat online şi a vândut aproximativ 90 de kilograme de cărţi, multe din acestea conţinând încă dedicaţii şi urări adresate lui Corneliu Vadim Tudor.
Cărți vândute cu 5 lei kilogramul!
Volumele (strânse de-a lungul a zeci de ani de fostul şef peremist, care obişnuia să se laude cu uriaşa sa bibliotecă) tratează o multitudine de domenii – politică, istorie, teologie, filosofie, artă, filologie ş.a.m.d. – şi au fost achiziţionate la preţuri de toată jena: 5 lei kilogramul!
FOTO;Scrisoarea lui Mihail Gorbaciov
Totodată, Lidia Tudor a negociat telefonic costurile pentru multe alte cărți „mai rare”, de care, deși le considera „de colecție”, s-a despărțit tot în schimbul unor sume derizorii: 5-10 lei volumul. De asemenea, urmaşele lui Vadim s-au arătat mulţumite că angajaţii anticariatului online s-au deplasat la vila din Cotroceni cu promptitudine, au preluat numeroasele cutii pline cu volume şi au făcut plata pe loc, în condiţiile în care Lidia Tudor i-a anunţat că familia nu intenţionează să plătească şi transportul cărţilor.
FOTO: Icoană cu ferecătură de argint care i-a aparținut lui Ion Antonescu
Potrivit surselor citate, motivul expus a fost cât se poate de clar: „Nu ne permitem să transportăm cărțile pe banii noștri. Ce am lua pe mere, am da pe pere!”
Legitimația de senator
Nu mică a fost surprinderea unui angajat al anticariatului când a descoperit – într- o lucrare privitoare la Evul Mediu românesc! – până şi legitimaţia de senator a lui Vadim Tudor, lăsată de izbelişte între pagini îngălbenite. De asemenea, chiar şi la o răsfoire superficială a volumelor, angajaţii au descoperit fiţuici scrise în integralitate de mâna Tribunului, în condiţiile în care acesta îşi dezvoltase obiceiul de a face diverse însemnări privitoare la ani, domnii şi evenimente istorice.
FOTO: Unul dintre drapelele de luptă ale lui Avram Iancu
Bibliile Tribunului, greu de vândut
De altfel, de-a lungul ultimelor luni, Lidia Tudor s-a chinuit fără succes să vândă o serie de exemplare din colecția de biblii rare a tatălui ei.
Pe de o parte, preţurile vehiculate pe piaţa cărţii au tot scăzut, iar, pe de alta, familia are nevoie rapid de bani lichizi şi nu doreşte să se complice prin organizarea de licitaţii, deoarece acestea ar presupune oarecare eforturi materiale, dar şi un orizont de timp nedefinit.
Scandalul stârnit de așa-zisul drapel al lui Avram Iancu
Cu ocazia unei licitaţii organizate în februarie 2016 (de Casa de licitații ”Artmark), familia lui C.V. Tudor a obţinut nu mai puţin de 105.000 de euro în schimbul unui presupus drapel de luptă al lui Avram Iancu, deşi mai mulţi experţi şi istorici au susţinut că acesta nu este decât un simplu prapor. Încă din vara lui 2012, controversatul drapel a reprezentat un veritabil măr al discordiei, întrucât Gheorghe Funar l-a acuzat pe Vadim că a furat stindardul din sediul PRM, în condițiile în care aceste fusese donat partidului de un bătrân.
Însă, lupta pentru putere de la vârful PRM a fost câştigată de Vadim, iar scandalul stârnit de drapelul Crăişorului Munţilor a fost îngropat uşor, uşor, până în momentul morţii Tribunului.