Imediat după Brexit, președintele Iohannis a convocat un conclav politic românesc la cel mai înalt nivel, ca să decidă ce facem în noul context.
A chemat la sfat pe primul-ministru și pe guvernatorul BNR, dar și pe liderii marilor noastre partide. I-am văzut, într-o fotografie pentru presă, așezați în jurul unei mese, la Cotroceni și am avut, mărturisesc, o senzație de intensitatea unei revelații. Am fost, de-odată, asaltat de două emoții divergente. Pe de-o parte m-am speriat, pe de altă parte m-am amuzat văzînd cu ochii mei lotul celor care decideau ce are de făcut România în aceste vremuri complicate. Așadar, figurile politice care aveau de analizat situația politică europeană post-Brexit și aveau de hotărît ce face România erau: Vasile Blaga, Alina Gorghiu, Liviu Dragnea, Daniel Constantin și Valeriu Steriu. O asemenea adunare de mediocri provinciali nu putea alcătui nimeni mai bine decît întîmplătoarea voință a poporului român! Figuri șterse, fără nici o relevanță, lipsiți complet de voce în Europa, lipsiți de experiența Europei, incapabili de a influența măcar cu un milimetru o decizie continentală. Pe harta politică a Europei, oricît de detaliată ar fi, pur și simplu nu există nici unul dintre aceste nume. Nici măcar unul! Plini de ei cînd vorbesc la camerele românești, toți acești lideri politici, în frunte cu Klaus Iohannis înseamnă zero, zero absolut, în Europa. Ei bine, pe mîna lor este România. M-am speriat, desigur, dîndu-mi seama că România este, practic, necondusă într-o vreme în care toate lumea are nevoie de leadership ca de aer. Dar m-am și amuzat cînd am încercat să-mi imaginez ce au discutat ei acolo. Cel mai probabil, a fost o discuție cam ca într-o sufragerie din Militari sau din Balta Albă. Sigur că a fost, din partea mea, un exercițiu de imaginație; adevărul este că habar nu am ce au vorbit. Am înțeles, totuși, dintr-un comunicat vag că au decis să constituie un grup de lucru care să evalueze Brexitul și să formuleze propuneri pentru ca să identificăm oportunități bla-bla-bla.
Din acea reuniune, însă, cei mai importanți oameni politici din România, care sînt simultan și cei mai neimportanți oameni politici în Europa (asta e o performanță!), au ieșit cu o găselniță de stupiditate fără limite: un proiect de țară. Sînt uimit că un om inteligent și cu adevărat informat în cele ale Europei, precum premierul Dacian Cioloș, a intrat în acest joc penibil, propagandistic, al proiectului de țară. Am mai scris despre asta și o voi mai face pentru că văd cum ideea imbecilă a proiectul de țară are un succes colosal. Că tot s-au strîns să vadă ce și cum cu Brexitul, liderii români au ajuns la concluzia că știu ce-i trebuie României.
Ideea că țara are nevoie de un proiect necesarmente mare, istoric, și că Iohannis, Blaga, Gorghiu, Dragnea, Constantin și Steriu ni-l vor servi, iar apoi, odată servit, tot poporul, cu mic cu mare, acum și în următoarele decenii, se va înhăma la realizarea proiectul propus (scuze pentru repetiție, dar este foarte important să nu uităm nici o clipă calibrul conducătorilor politici ai României) de Iohannis, Blaga, Gorghiu, Dragnea, Constantin și Steriu este de un comic nebun! Cine se cred oamenii ăștia? Cînd Alina Gorghiu sau Daniel Constantin se scoală de dimineață și privesc în oglindă, ce văd ei? Pe Margaret Thatcher? Pe Ionel Brătianu? Ce-o fi în mintea lor? Dar Blaga și Dragnea, ce știu ei despre Europa și despre Marea Britanie ca să poată discuta temeinic subiectul? Ei sînt incapabili să citească un articol simplu din, să zicem, The Times - ce să știe ei despre Brexit, mai mult decît se dă la Știrile ProTV?
Teoreticienii comediei (există și așa ceva, spre hazul oricărui om inteligent!) spun că rîsul se strînește prin cîteva rețete tip. Una dintre ele este aceea în care un personaj de o anumită condiție se crede altceva decît este, iar această discrepanță este sesizată de toată lumea numai de el însuși nu. Nu poți să nu rîzi cînd îi vezi pe toți, în jurul mesei de la Cotroceni, pretinzînd că știu ce trebuie României și Europei. Însă, îndărătul acestui rîs, se naște imediat o spaimă rece. Totuși, de oamenii ăștia, nu de alții, depinde soarta României în Europa.
Recomandările noastre
