Începând de săptămâna trecută, zeci de mii de oameni au început să bântuie pe străzi, interacționând cu niște creaturi invizibile, care au apărut în orașul lor.

Acești devotați folosesc un limbaj special, acordă ore întregi cu un devotament cvasi-religios acestei activități și împreună împărtășesc momente de mare fericire sau de adâncă tristețe.

Mulți susțin că este vorba de o obsesie, care a pus stăpânire pe viețile lor și pentru care sunt gata să-și sacrifice trupurile. Fanii Pokémon Go înțeleg lumea într-un mod care nu este inaccesibil neinițiaților.

Ceea ce sună ca o subită convertire religioasă este, evident, lansarea Pokémon Go, un joc pe smartphone care face apel la hiper-realitate și care a relansat popularul fenomen Pokémon al anilor 1990.

The Guardian apreciază că, în multe privințe, Pokémon Go și religia au asemănări frapante. Mitologia și istoria religioasă animistă a Japoniei au constituit izvoare importante de inspirație pentru Pokémon.

Șintoismul, cea mai veche religie a Japoniei, învață că lumea este locuită de mii de „kami” sau zeități. Când li se aduc jertfe și ofrande, „kami” oferă în schimb succes în afaceri sau la învățătură ori sănătate; când nu sunt respectate, pot deveni răzbunătoare.

În numeroase cazuri, asemănările dintre personajele Pokémon Go și „kami” sunt evidente: Pokémonul Whishcash de apă / pământ este aproape identic cu „namazu”, somnul gigantic care provoacă cutremurele, din mitologia japoneză.

Iar Pokémonul Shiftry de întuneric / iarbă este în mod evident un „tengu” sau goblin.

„Yokai”, niște monștri doar cu foarte puțin mai îngrozitori decât „kami”, locuiesc și stăpânesc în copaci, râuri sau diverse fenomene, inclusiv tunetele sau sunetele. Asemenea lor, „kami” locuiesc în copaci, râuri, stânci sau în cer.

În Pokémon Go, când li se aduc ofrande hrană și tămâie, Pokémonii devin aliați, răsplătindu-i pe jucători cu premii și diverse articole. Dacă nu îi ai de aliați, aceștia pot fugi sau rezista capturării.

În cartea sa din 2006, „Milennial Monsters”, Anne Allison, expertă în Japonia contemporană, afirmă că fenomene culturale precum Pokémon reprezintă un soi de „tehno-animism”, care „îmbibă” tehnologia digitală cu spirit sau suflet.

Un tip asemănător de animism este asociat consumerismului, unde legăturile emoționale dintre oameni și produse sunt folosite pentru a promova vânzările. Acest animism este și un mijloc de a oferi comsumatorilor surogatul unui sens și al unui conținut într-o viață plină de rutină și tot mai searbădă.

 

Doi străini se intersectează pe o stradă a unui oraș aglomerat. „butonează” frenetic smartphone-urile pentru a captura un Bulbasaur și zâmbesc unul la celălalt. Iată o scenă caracteristică pentru Pokémon Go.

Această noțiune spirituală tradițională – că lumea materială este plină de ființe vii – a avut o mare influență în Japonia contemporană. Ea este evidentă în agresiva „cute culture”, care etichetează drept „kawaii”, tot ce înconjoară viața omului, de la ustensilele de bucătărie la avioane, personificate în niște ființe care doresc să inspire drăgălășenie.

Același tehno-animism explică și de ce roboții au fost atât de bine primiți în inimile și gospodăriile japonezilor.

Suntem tentați să credem că religia este total opusă tehnologiei contemporane, scrie The Guardian. În termeni obișnuiți, religia este veche, transcendentă și sacră, invocând domenii imateriale de moralitate și credință, în timp ce tehnologia este mecanică, materială, modernă și profană.

Însă religiile s-au bazat dintotdeauna pe cele mai noi tehnologii, pentru a răspândi Evanghelia: Biblia Gutenberg a fost prima carte importantă scoasă după invenția tiparului. Astăzi, diferitele Biserici apelează tot mai mult la mediul online pentru a-și difuza mesajele.

Teoria modernității, inspirată de Mark Weber, pretindea că, pe măsură ce societățile evolueză, religiile vor fi înlocuite de materialismul științific. Această „dezvrăjire a lumii” era văzută ca un deznodământ inevitabil al capitalismului. Însă religia a învins și coexistă astăzi alături de capitalism, chiar dacă este vorba de un mariaj cu năbădăi.

Pokémon Go este puternic ancorat în economia de piață, cu oferte comerciale tentante din prima zi de apariție. În plus, ordinul „Gotta Catch ‘Em All” sună foarte corporatist.

Rămâne de văzut cum va evolua această relație. Companiile și magazinele care au fost desemnate ca Pokéstops – locuri unde jucătorii pot câștiga puncte și articole – au învățat imediat cum să atragă clienții; a le pune să plătească pentru a obține statutul de Pokéstops pare pasul logic următor al economiei de piață.

Așa cum mulți au atras atenția, fascinant la Pokémon Go este faptul că este un joc care te acaparează cu totul, ștergând granițele dintre realitate și fantezie. Folosind funcțiile GPS și de cameră video ale telefonului, el proiectează un strat de „suprarealitate” peste un peisaj stradal cartografiat. Aceasta le permite jucătorilor să locuiască simultan în două lumi – una reală și una imaginară – din coliziunea cărora rezultă atât umor cât și pericol.

Iar dacă lumea reală a pătruns în joc, poate că și reciproca este valabilă. Autorul articolului din The Guardian relatează că săptămâna trecută a văzut doi jucători de Pokémon Go holbându-se la o vrabie adevărată. „Mă întreb ce putere de luptă are”, a zis unul.