Păruială între colegele de partid ale lui David Cameron. Ministrul Anna Soubry, acuzată de o parlamentară că era BEATĂ când le-a vorbit demonstraţilor londonezi anti-Brexit
- Dodo Romniceanu
- 29 iunie 2016, 13:00
Anna Soubry, şefa ministerului pentru Industrie şi Întreprinderi Mici, a fost acuzată de colega sa de partid Nadine Dorries că s-a prezentat în stare de ebrietate la amplul miting anti-Brexit organizat marţi seară în capitala Marii Britanii.
Mii de oameni s-au adunat în Piaţa Trafalgar, din centrul Londrei, cu pancarte pe care se puteau citi mesaje de genul “Regatul Reunit”, “Oricine e binevenit aici”, “BrexShit”, “Regatul Unit, nu Regatul Divizat” sau “Vrem înapoi în UE”.
Cu vocea înecată de lacrimi Anna Soubry le-a vorbit protestatarilor despre “teribila greşeală” reprezentată de părăsirea Uniunii Europene. “Mama mea are 84 de ani şi a plâns vineri, exact ca şi fiicele mele de 24, respectiv 25 de ani, pentru că am făcut o greşeală teribilă votând părăsirea UE”, a spus ministrul. Soubry este unul dintre politicenii care s-au implicat puternic în campania de rămânere în UE de dinaintea referendumului în urma căruia 52% dintre cetăţenii britanici au votat în favoarea desprinderii Regatului Unit de Uniunea Europeană.
Atitudinea afectată a lui Soubry a fost imediat taxată de parlamentara Nadine Dorries, colega sa de partid, care a scris pe Twitter că văzut-o ieşind într-un bar cu puţin timp înainte de proteste. “Am văzut-o pe Anna Soubry ieşind dintr-un bar şi alăturându-se protestatorilor. Era beată, nu afectată”, a precizat Nadine Dorries care însă a modificat ulterior postarea după ce Soubry i-a explicat că nu a băut nimic în barul respectiv, existând martori oculari în acest sens.