Președinte al Coaliției Românilor din Statele Unite ale Americii, preotul greco-catolic Chris Terheș este un susținător al luptei anticorupție din România. În momentele difi cile din trecut, a făcut lobby pe lângă Congresul american pentru ca instituțiile Justiției din țara noastră să fie sprijinite, pentru a nu fi anihilate de politicieni. În ultima vreme a devenit un critic acerb al DNA și al Laurei Codruța Kovesi, acuzând încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale

Evenimentul Zilei: De ce aţi acceptat să apăreţi la Antena 3, post care aparţine lui Dan Voiculescu, condamnat pentru fapte de corupţie?

Chris Terheș: Deşi am avut poziţii antagonice, am acceptat invitaţia la emisiunea „Sinteza Zilei” de la Antena3 din trei motive:

În primul rând Antena 3 a fost singurul mijloc de comunicare care m-a sunat să îmi ceară detalii despre scrisoarea congresmenei Loretta Sanchez, în care îşi arată îngrijorarea cu privire la „încălcările documentate ale drepturilor omului, sub pretextul combaterii corupţiei, violarea drepturilor procesuale pe timpul anchetelor penale şi ameninţările la independenţa justiţiei din România”. În cadrul acelei discuţii telefonice m-au invitat la emisiune, iar după o zi am acceptat. Al doilea motiv a fost tăcerea unei părţi a presei cu privire la scrisoarea Lorettei Sanchez, presă care, culmea, spune că apară statul de drept şi justiţia. Al treilea motiv a fost constatarea că există un sentiment anti-american în creştere cauzat de modul de acţiune al DNA, şi era important să arăt faptul că Statele Unite nu susţin abuzurile DNA. Percepţia generală în rândul foarte multor avocaţi, judecători, oameni politici şi funcţionari este că Ambasada SUA de la Bucureşti susţine, ba chiar incită DNA să aibă atitudini abuzive, astfel că tot mai mulţi îşi dezvoltă sentimente anti-americane. La această percepţie eronată cu privire la poziţia SUA s-a ajuns atât din cauza presei, cât şi a procurorilor DNA. Există un grup în presă ce în mod vădit lucrează pentru PR-ul doamnei Kovesi, iar la întâlnirile cu oficialii străini pun întrebări gândite în aşa fel încât răspunsurile oficialilor străini să poată fi apoi folosite pentru a acoperi acţiunile abuzive ale DNA. În privinţa procurorilor DNA, aceştia se laudă direct sau voalat că nu se tem de nimic câtă vreme au susţinerea Ambasadei SUA. Inclusiv Laura Codruţa Kovesi a spus că aceste poziţii ale ambasadelor „au fost şi foarte încurajatoare pentru procurori, pentru că nu s-au simţit singuri în această lupta”, deci percepţia greşită a oamenilor e de înţeles.

Apoi, cei care se uită la Antena3 sunt români ca noi, cu probleme, nevoi şi dorinţe de aspiraţie, iar acest public nu trebuie şi nu poate fi blamat pentru faptele lui Voiculescu. Acest public, la fel ca fiecare cetăţean din România, are dreptul de a fi informat. România a trecut prin experienţa nefastă a comunismului, unde există o singură sursă de informare „corectă”, care era propagandă oficială, restul fiind decretate nelegale, iar cine urmarea acele „alte surse” era considerat duşman al orânduirii şi intra în atenţia Securităţii. Ar trebui să învăţăm dintro astfel de experienţă dureroasă în primul rând că nici o voce publică nu trebuie apriori suspendată ori blamată, indiferent de considerentele pe care le avem. Modul în care unii doresc să-i învrăjbească pe români în funcţie de televiziunea urmărită are un efect contra-educativ şi nu văd de ce aş contribui la o astfel de activitate extrem de nefastă pentru democraţia românească.

- Nu credeţi că, apărând la acest post, aţi girat moral numeroasele linşaje mediatice împotriva unor magistraţi precum Oana Schmidt Hăineală sau Laura Codruţa Kovesi? Există decizii CNA de sancţionare a acestui post, precum şi decizii în instanţă de plata a unor despăgubiri.

- Dacă apariţia la un post de televiziune girează moral pe cineva înseamnă că nimeni nu ar trebui să mai apară pe un post tv din România ori să dea un interviu, pentru că aproape toţi, dacă nu chiar toţi patronii de presă din România sunt fie condamnaţi, fie inculpaţi, fie implicaţi într-un dosar penal.

Criticarea cuiva, doar pentru că îşi transmite mesajul printr- un anume mijloc de comunicare, şi nu pentru ce spune este nocivă deoarece distruge diversitatea opiniilor, care sunt esenţiale pentru bună funcţionare a unui stat. Acest mod de a reacţiona dovedeşte că în România nu se înţelege încă ce înseamnă a accepta pluralitatea ideilor, necesitatea dezbaterilor, importanţa criticilor, indiferent de zona din care vin, pentru că doar în acest mod se poate construi o societate democratică durabilă.

În cadrul emisiunii respective am făcut apel oamenilor să îmi scrie dacă au fost supuşi unor abuzuri. Am primit până acum peste 1200 de mesaje şi sunt şocat să văd că în România anului 2016 statul se poate comportă atât de abuziv cu proprii cetăţeni. Îi invit pe toţi cei care ştiu nereguli să vorbească despre ele pentru că numai aşa se pot corecta.

„Laura Codruţa Kovesi nu este zeiţa dreptăţii

- Aţi spus, la Antena 3, că România este blocată de frica DNA. Puteţi oferi un exemplu concret? Unul singur.

- Nu sunt primul şi nici singurul care, în urma discuţiilor cu oficialii români, vorbeşte despre un blocaj la nivelul instituţiilor de frica DNA. Atât Reuters, într-un articol din aprilie 2015, cât şi Bloomberg, într-un articol din ianuarie 2016, relatează că funcţionarilor publici le e frică se semneze acte, ceea ce influenţează negativ investiţiile. Inclusiv premierul Cioloş a vorbit la bilanţul DNA din acest an că există o frică în rândul funcţionarilor publici de a semna ceva, pentru că vin procurorii peste ei. Raluca Prună, citată de Bloomberg, a spus că „orice funcţionar public care aplică legea nu trebuie să se teamă”. Faptul că la mai multe nivele se vorbeşte despre această frică şi teamă generală în rândul funcţionarilor publici este o dovadă că aceasta există.

Din păcate, în faţă acestei situaţii grave care necesită o discuţie deschisă, răspunsul Laurei Codruţa Kovesi este că toată această teamă este o problema falsă ridicată de penali şi susţinătorii lor. Laura Codruţa Kovesi nu este zeiţă dreptăţii, iar acest mod de a desconsidera apriori orice critică sau îngrijorare, doar pentru că în opinia ta sursa nu este credibilă, arată o mentalitate profund ne-democratică. Un om aflat întro funcţie de conducere are nevoie nu doar de a fi temperat în declaraţii, ci şi obligaţia de a fi atent la critică din exterior, indiferent de unde şi de la cine ar veni.

Până la urmă s-a dovedit, prin decizia CCR, că este o problemă cu modul cum DNA defineşte şi aplică infracţiunea de abuz în serviciu. Faptul că un procuror putea acuza de abuz în serviciu un funcţionar pentru că şi-ar fi îndeplinit „defectuos” atribuţiile, deşi nu a încălcat vreo lege, justifică temerea instaurată în rândul funcţionarilor. Când poţi fi acuzat şi condamnat în baza unei noţiuni vagi, nedefinită expres de lege şi lăsată la arbitrariul procurorului, teama este justificată.

Tot legat de abuzul în serviciu, e important de amintit opinia Comisiei de la Veneţia prin care s-a subliniat importanța unei distincţii clare între răspunderea penală şi răspunderea politică. Alunecarea activităţii penale în sfera politicului, aşa cum a început să facă DNA acum, are aceleaşi efecte nocive pentru statul de drept cu cele ale alunecării politicului în justiţie. Amestectul dintre puteri şi depăşirea limitelor competenţelor acestora este mereu o chestiune îngrijorătoare pentru democraţie, indiferent care putere încearcă să o încalece pe cealaltă.

„Judecătorii nu pot fi implicați în combaterea corupției”

- Dar atacurile mediatice împotriva procurorilor şi judecătorilor implicaţi în combaterea corupţiei vi se par îngrijorătoare?

- Din capul locului trebuie spus că judecătorii, aceştia fiind singurii care înfăptuiesc justiţia, nu pot fi implicaţi în combaterea corupţiei, sau a oricărei alte infracţiuni, deoarece judecătorul trebuie să fie imparţial. În faţă judecătorului procurorul, care acuză, şi avocatul, care apără, trebuie să fie egali şi să aibă aceleaşi drepturi. Judecătorul nu luptă, el judecă.

Perpetuarea în România, încă de la nivelul fostei preşedinte a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Livia Stanciu, a ideii că judecătorii sunt partenerii procurorilor în combaterea corupţiei, a fost unul dintre cele mai periculoase atacuri la independenţa şi imparţialitatea justiţiei, aruncând o legitimă umbră de îndoială asupra echităţii actului de justiţie din România. Numai în justiţia de tip sovietic judecătorul era partener cu procurorul. CSMul, care este „garantul independenţei justiţiei”, trebuia să se fi sesizat să apere independenţa justiţiei împotriva afirmaţiei Liviei Stanciu, însă nu a făcut-o. Atacurile la adresa justiţiei, de partea cealaltă, trebuie condamnate. Graniţa dintre critică şi atac, însă, e uneori foarte fină şi e nevoie de intervenţia CSM-ului să „apere independenţa justiţiei”. Problema este că deseori CSM-ul suprimă criticile, spunând că sunt atacuri la justiţie, cum ar fi cazul afirmaţiilor unor jurnalişti sau oameni politici. De partea cealaltă, CSMul găseşte scuză pentru atacuri şi intimidări la adresa judecătorilor, cum a fost afirmaţia că justiţia a devenit „câmp tactic” pentru SRI. În acel caz CSMul s-a pus în inferioritate faţă de SRI, acceptând să dea o decizie pe baza unor „note secrete” de la SRI, ceea ce lasă problema „câmpului tactic” neclarificată.

- Unde credeţi că ar trebui să se schimbe activitatea DNA?

- Conducerea DNA trebuie să realizeze, învăţând din greşelile altor instituţii similare, că trebuie să respecte legea milimetric, deoarece orice abuz şi încălcare a drepturilor celor acuzaţi va slabi forţa acestei instituţii şi va discredita lupta anticorupţie pe termen mediu şi lung. Nu tot ce face DNA este greşit, dar nu poţi nici spune că tot ceea ce face DNA este în regulă. Activitatea DNA a alunecat în ultimii ani de la eficientă şi profesionalism spre populism şi senzaţional. Sunt deja tot mai multe voci care remarcă acest lucru. Acest gen de activitate încurajează abuzurile, pentru că, sub presiunea oferirii de spectacol mediatic şi satisfacţie opiniei publice, dornică să vadă curgând „sânge de corupt”, încălcările drepturilor celor acuzaţi sunt fie bagatelizate, fie justificabile faţă de scopul urmărit. Îngrijorătoare în acest sens este mentalitatea dezvăluită de doamna Kovesi în interviul de la CSM, unde a spus că luptă împotriva corupţiei „prin represiune”. O astfel de mentalitate specifică procurorilor stalinişti ar trebui să fie străină unui procuror dintr-un stat democratic. Când lupţi cu corupţia prin acţiuni penale, însă, totul trebuie să se facă numai în limitele legii, altfel lupta anticorupţie devine ea însăşi o formă de corupţie şi abuz.

„Umbrele trecutului totalitar sunt încă vii printre noi”

- Sunteţi un critic al DNA, dar oficialii străni par relativ mulţumiţi de activitatea instituţiei. Chiar preşedintele Germaniei, Joachim Gauck, a spus: „Justiţia are aici capacitatea de a fi parte a rezolvării problemei şi nu parte a problemei, şi aici aş dori să amintesc în mod special activitatea DNA” (traducerea corectă). Nu este singurul. Cum va explicaţi?

- Chiar şi în traducerea corectată, afirmaţia preşedintelui Germaniei este incorectă. DNA nu este parte a justiţiei, deoarece justiţia este înfăptuită exclusiv de către judecători. Identificarea activităţii procurorilor că fiind justiţie este specifică regimurilor totalitare, nu democratice.

Am fost un susţinător acerb al DNA atunci când am văzut că instituţia era ameninţată, dovadă stând scrisorile publice trimise Departamentului de Stat ori membrilor din Congres în această privinţa.

În acelaşi timp, însă, am devenit un critic al acţiunilor abuzive ale DNA, tocmai pentru că susţin lupta anticorupţiei şi nu doresc discreditarea acesteia prin astfel de acţiuni. Toţi cei care glorifică acesta instituţie – inclusiv ambasadele –, fără a-i critica derapajele, îi fac un mare deserviciu. Mai este o explicaţie pentru care oficialii străini, în special cei din vest sau americani, nu au o evaluare comprehensivă asupra justiţiei din România. Trecutul şi istoria comunistă a României, care a marcat profund justiţia şi modul de operare al serviciilor secrete, le este fie necunoscut, fie cunoscut la un nivel superficial.

Acest trecut sângeros, ce din păcate nu a fost asumat în mod real în România, face ca anumite acţiuni curente să poată fi explicate prin faptul că umbrele trecutului totalitar sunt încă vii printre noi şi în mentalul colectiv al multor instituţii de azi.

Uşurinţa cu care societatea românească şi în special presa acceptă acest fapt, cum ar fi implicarea serviciilor secrete în justiţie, presă, politică, economie, societate civilă e un semn clar şi grav că românii nu învaţă din greşelile trectului, astfel că le vor repeta. Este de aceea datoria noastră, a românilor, să ne învăţăm trecutul, să ni-l asumăm şi să luptăm pentru a ne elibera de fantomele lui, care au creat şi pot crea atâta rău nouă şi copiilor noştri.

„Lupta anticorupţie trebuie să se circumscrie perfect legii”

- Vorbiţi şi scrieţi frecvent despre ameninţarea rusă. Nu credeţi că fenomenul corupţiei ne vulnerabilizează în faţă Rusiei?

- O ţară cu oficiali coruptibili este o ţară vulnerabilă în faţă oricui, lucru incontestabil.

Pe partea cealaltă, însă, nu trebuie desconsiderată inventivitatea Rusiei de a găsi metode subversive să acţioneze într-o ţară pentru a-şi atinge anumite obiective strategice. În Vestul Europei, Rusia se foloseşte de partide extremiste de stânga sau de dreapta pentru a-şi atinge obiectivele. În Ucraina sau Moldova se foloseşte inclusiv de Biserica Ortodoxă Rusă pentru a-şi atinge aceleaşi obiective. Este important de reţinut că NATO, înainte de a fi o alianţă militară, este o alianţă politică. Cu alte cuvinte, sunt politicienii care decid dacă se merge la război, nu generalii. Pentru a submina, aşadar, acţiunile sau obiectivele NATO este suficient să subminezi instituţiile politice din ţările membre ale acestei alianţe.

Atacurile la instituţiile democratice ale statului român şi discreditarea acestora, în numele luptei anticorupţie, implicit ajută obiectivele Rusiei. Când ai instituţii slabe, terifiate de procurorii DNA, acestea nu mai pot oferi un echilibru real al puterilor (checks and balances), existând astfel riscul ca statul să fie capturat de o persoană din fruntea unei instituţii de forţă, sau care controlează o instituţie de forţă.

Lupta anticorupţie poate uşor degenera sau fi confiscată dacă nu e condusă strict în limitele legii.

Ce trebuie să învăţăm din această experienţă este că, la fel cum corupţia ne vulnerabilizează, şi acţiunile abuzive duse în numele luptei anticorupţiei (sau al combaterii oricărei alte infracţiuni) ne vulnerabilizează prin aceea că slăbesc instituţiile. Tocmai de aceea lupta anticorupţie trebuie să se circumscrie perfect legii, să nu poată fi atacată, contestată sau folosită de cei ce au interes să o compromită.