125 de copii pe scenă, la Feeria Dansului

125 de copii pe scenă, la Feeria Dansului

Coregraful Viviana German a pus în scenă, în acest weekend, un spectacol de mare anvergură. De data aceasta a fost o poveste cu fluturi

Spectacol de sfârșit de an la Clubul Mini- Me al Fundației „Nadia Comăneci”. Balerina – coregraf Viviana German a pus în scenă un spectacol în care au evoluat, de data aceasta, 125 de copilași. Aproape de două ori mai mulți decât la precedentul spectacol, organizat înainte de Crăciun.

Rând pe rând au urcat pe scenă grupele de balet și de dans modern, pe care Viviana le conduce cu mare ușurință. Și e incredibil, dacă te gândești că puștoaicele și puștii de la cursul ei de dans au vârste cuprinse între 2 și 8 ani.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vivi, zâna din povești

Niciunul dintre copii n-a dat vreun semn că ar avea emoții. Se strânseseră buluc în fața scenei ca să vadă mai bine ce fac colegii lor de club. Din când în când, cei din sală le imitau mișcările celor de pe scenă, cu uimitoare grație la vârste așa fragede. Ar fi urcat cu toții să danseze lângă Vivi, frumoasa balerină îmbrăcată ca o zână din povești, pe care n-o scapă din ochi nicio clipită. Iar Vivi a dansat, pe rând, cu toți.

„Când o vede pe Vivi nu-i mai trebuie nimic. Mai multe emoții avem noi, părinții, decât au ei. Vivi face în așa fel încât fiecare zi e specială pentru ei, iar spectacolul e doar o prelungire frumoasă a activității de la club. Au rochițe din voal și tul și uităte la ele, abia așteaptă să urce pe scenă”, ne-a explicat, relaxată, mămica unei fetițe de doar 4 ani ani care făcea piruete pe culoarul dintre rânduri. Stătea cu un ochi pe odraslă și cu unul pe scenă, vrăjită și ea de grația coregrafei și a balerinelor în miniatură care o imitau de zor.

Când le întrebi pe micuțele dansatoare de ce au ales baletul, nu ezită să-ți răspundă. „Îmi place să dansez și o iubesc pe Vivi. Uite ce rochiță frumoasă am, e plină de fluturi! E ca a lui Vivi, dar mai scurtă”, răspunde, zâmbind larg, o fetiță cu un tutu demn de o mare balerină.

„Fluturașii”, răsplătiți pentru strădania lor

Două ore și jumătate, cât a durat spectacolul, nu s-a auzit un scâncet. În schimb, am văzut tătici dansând mândri cu fetițele lor în brațe sau mămici care se unduiau fără să-și dea seama, furate de magia spetacolului. Se opreau doar atunci când odraslele lor urcau pe scenă, pentru că, deh, momentul de glorie al micuților fluturi trebuia fotografiat sau filmat.

Fiecare grupă a avut spectacolul ei, pe 4-5 melodii (cam un minut din fiecare), din diverse stiluri muzicale (de la melodii de top până la arii din opere celebre). Și fiecare piesă a avut altă coregrafie. Toți micuții au primit trofee pentru grația cu care au evoluat, iar la final, din partea organizatorilor și a sponsorilor, și câte o plasă plină cu cadouri.