Călin Tatomir, fostul șef Microsoft România pledează VINOVAT în fața DIICOT pentru evaziune fiscală
- Otilia Matei
- 15 iunie 2016, 10:58
Călin Tatomir, fost şef la Microsoft România, alături de Norbert Hauser şi alte 6 persoane au fost arestaţi într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de 12.935.213 lei. Din această sumă, Călin Tatomir, a prejudiciat statul cu 2.909.547 de lei, respectiv 2.147.759 lei, prin două firme, în dosar fiind arestat şi un fost asociat al fratelui lui Sebastian Ghiţă, transmite Mediafax.
Fostul șef Microsoft România a recunoscut în fața instanței că a făcut evaziune fiscală în perioada 2004 – 2014, rolul său fiind acela de a negocia, încheia şi semna formal contracte şi alte documente cu firmele fantomă “în scopul de a crea aparenţa realităţii prestării serviciilor fictive”.
„De altfel, cu ocazia declaraţiei de suspect dată în cauză, inculpatul Călin Tatomir a confirmat faptul că începând chiar cu anul 2004 (deci anterior perioadei infracţionale reţinute în cauză), firmele SC CCT SRL şi SC CD SOFTWARE CONSULT SRL (cu privire la care a recunoscut că de la înfiinţare, a fost singura persoană care a coordonat şi condus în fapt şi drept activitatea acestora) au derulat relaţii comerciale fictive (având ca obiect prestarea serviciilor sus-expuse) până în anul 2014 cu firmele SC.C.G. SWISS CONSULTING GRUP SRL Bucureşti, SC ARM IT & C PROMPT SRL Bucureşti, SC POLLO TRADING SRL Bucureşti, SC ASTRA TIPĂRITURI SRL Bucureşti şi SC CANTOR IT&C SRL Bucureşti, la propunerea inculpaţilor Arsenie Cristian Valeriu şi Hauser Norbert”, se arată în referatul procurorilor DIICOT.
De asemenea, în perioada 2008 – 2014, aflat la conducerea firmelor SC CCT SRL şi SC CD SOFTWARE CONSULT SRL, a prestat facturi fiscale nereale vizând prestarea de servicii fictive în domeniul IT precum şi servicii fictive constând în livrarea de diverse produse promoţionale, de către firmele fantomă.
"În perioada decembrie 2008-februarie 2014, în calitate de administrator scriptic şi faptic al firmei SC CCT SRL a dispus înregistrarea în evidenţele contabile ale firmei sus-indicate de facturi fiscale nereale vizând prestarea de servicii fictive în domeniul IT precum şi servicii fictive constând în livrarea de diverse produse promoţionale, de către firmele fantomă, în valoare totală de 9.277.385 lei documente fiscale în baza cărora societatea beneficiară SC CCT SRL a înregistrat în contabilitate cheltuieli fictive în valoarea menţionată şi a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 2.909.547 lei", spun procurorii în referat, citează Mediafax.
În dosar apare la conducerea unei firme și fratele lui Sebastian Ghiță, Alexandru. De asemenea, în acelaşi dosar au fost reţinuţi şi inculpaţii: Valeriu Cristian Arsenie (liderul grupării), Norbert Hauser, Călin Tatomir, Alexandru Valentin Stan, Cezar Florin Golumbeanu, Robert Florin Cristea și Cristian Călinesc.