DESCINDERI în două județe. Hoții au furat UTILAJE agricole de 1 MILION DE EURO și le-au vândut în România

DESCINDERI în două județe. Hoții au furat UTILAJE  agricole de 1 MILION DE EURO și le-au vândut în România

Polițiștii de la “Crimă Organizată” din Timişoara însoţiţi de trupele speciale ale Jandarmeriei au descins în 30 de locaţii din judeţele Timiş şi Alba pentru reţinerea a 17 suspecţi acuzați că furau utilaje agricole sofisticate din Franța pentru a le vinde în România. Operațiunea este coordonată de un procuror DIICOT Timișoara și e realizată în colaborare cu autoritățile franceze.

Alături de anchetatorii români participă şi o echipă de poliţişti francezi care au venit însoţiţi inclusiv de un judecător de instrucţie. Aceştia au solicitat autorităţilor române percheziţionarea mai multor locaţii şi reţinerea pentru audieri a doi suspecţi, pentru care este emis mandat de arestare preventivă în Franţa.

Potrivit anchetatorilor, gruparea fura combine sau alte utilaje agricole, ştergeau seriile originale şi le înlocuiau cu altele de la acelaşi tip de echipamente pentru ca în cazul unui control să nu fie probleme, apoi utilajele erau încărcate în TIR-uri, și, în baza unor facturi false erau transportate în România. Aici erau comercializate unor societăți agricole. Poliţiştii de la “Crimă Organizată” şi trupele speciale ale Jandarmeriei au descins la locuinţa din Lugoj a patronului firmei Neli și Denis SRL, dar și la punctul de lucru al firmei, unde se caută utilaje furate. Prejudiciul stabilit în dosarul instrumentat de DIICOT Timişoara se ridică la peste un milion de euro. ( Fotografii: Adrian Pîclișan)

Vom reveni cu amănunte.

Ne puteți urmări și pe Google News