Eugenia era o femeie împlinită, avea familia la care mereu visase și un loc de muncă pentru care se pregătise intens și temeinic- gazele naturale.

Ca femeie, îi fusese destul de greu să pătrundă într-un domeniu bântuit de bărbați fără scrupule, gata de atac și dominatori, dar era frumoasă, deșteaptă și descurcăreață.

N-aș bănui-o de practici necurate, dar, din spusele ei, șeful cel mare fusese mai degrabă sedus de grația feminină, decât convins de puterea minții ei, dar așa sunt bărbații cu interese primare. Nu-i de vină biata de ea că n-avusese nimeni răbdare să îi asculte proiectul și viziunea.

Drept răsplată, Eugenia consimțise la lucruri mărunte, aparent neînsemnate, pentru ca, în final, să devină indispensabilă șefului care epuiza Codul penal cu mâinile și semnatura ei. Și cum de cele mai multe ori banii și puterea ridică socluri imaginare, Eugenia se credea un fel de Dumnezeu pe pământ cu chip de fecioară. Nimic nu părea să o atingă, să o afecteze, să o tulbure. Până într-o zi când...

A intrat în biroul meu cu pași apăsați și mi-a strâns mâna aproape să mi-o frângă. Paranteză (n-am înțeles de ce femeile simt nevoia să-ți strivească falangele ori de câte ori faci greșeala să le întinzi mâna. Chipurile, denotă fermitate și încredere!).

Revenind. S-a așezat fără să o invit și a început să povestească : nume, detalii, contracte cu iz penal, combinații, amenințări, consumatori înșelați, prețuri nereale, supraevaluări.

- Și, colac peste pupăză, ieri mai primesc și adresa asta de la Parchet să le pun la dispoziție documente. Păi îmi dau singură foc la valiză. Eu, ca proasta, mă duc și i-o arăt șefului. Ce credeți că îmi răspunde? Te privește, eu n-am semnat nimic!

Am intrat în panică, nu știam ce să fac, cu oamenii ăștia nu e de joacă (și nu se referea la procurori).

Dar nici cu abuzul în serviciu, darea de mită, falsul sau traficul de influență nu poți glumi.

- Nici nu știu ce pedeapsă e mai grea. Sunt sigură că dacă vorbesc, ăștia o să mă omoare. Trei mașini m-au urmărit până aici.

O priveam uluită pe această femeie care, fără nicio constrângere sau protecție, dăduse în vileag un grup infracțional în cea mai pură stare, într-un domeniu sensibil cum este cel al gazelor naturale.

Când îmi amintesc cum povestea de mituirea și coruperea prin șantaj a unor funcționari mai mărunți sau mai înalți, parcă îmi fuge hârtia de sub stilou de greutatea unor nume sau fapte.

Pe scurt, împinsă de la spate și frumos ghidată de personaje influente, Eugenia semnase contracte preferențiale și acordase facilități ce aveau să-i asigure o lungă ședere în spatele gratiilor.

Șocul descoperirii faptelor de către procurori o afectase mai puțin decât teama pentru propria viață și promitea mărturisiri complete dacă statul avea să- i asigure protecția.

S-au pus la punct strategii, neam făcut calcule, iar în toate variantele concluzia ei era aceeași : trebuia să dezvăluie tot și să ceară altă identitate pentru ea și familie.

În seara dinaintea audierii la parchet părea împăcată cu destinul. Îl iertase oarecum pe șeful cel mare, dar și luase hotărârea nesăbuită, de a-l avertiza pe om că urma să-l dea În vileag pe el și toți ai lui.

- Măcar atât să fac. Așa e onorabil.

Ciudată mai e și firea omului uneori. Cum țâșnește onoarea, demnitatea, mândria, din sufletele cele mai negre și mânjite, de unde te-ai aștepta să curgă doar venin și ură.

Deși ne-am despărțit cu promisiunea că va încerca să-și stăpânească pornirile de umaninate, eram convinsă că se va întâlni cu cel pe care urma să-l denunțe.

Nu voi ști niciodată dacă am avut sau nu dreptate, pentru că la 10 noaptea primesc un telefon : S-a spânzurat. De mânerul de la fereastră. Copiii nu erau acasă, slavă Domnului !

Moartea e o cheie de aur ce închide pentru eternitate ușile tăcerii.